Lifestyle
Cum se sarbatoreste Craciunul in Europa

Cate popoare exista, tot atatea obiceiuri de Craciun.
De aceea, uneori, visam sa ne petrecem sarbatorile de iarna in alte regiuni decat cea in care locuim.
Daca nu-ti permiti un concediu pe alte continente, uite cateva lucruri despre Craciunul european:
Austria
Sarbatoarea Sf. Nicolae marcheaza inceputul Craciunului. Sfantul, impreuna cu mai multe persoane deghizate in diavoli, le cere copiilor liste cu lucrurile bune si rele pe care le-au facut.
Cadourile de Craciun sunt deschise dupa cina din Ajun. Copiii asteapta pana aud sunetul unui clopotel, apoi intra in camera unde este bradul si desfac darurile.
Belgia
Despre Belgia s-ar putea spune ca are doi Mosi Craciuni: St. Niklaas si Pere Noel. Daca St. Niklaas are in grija jumatatea nordica a tarii, mai exact copiii vorbitori de germana, al doilea merge la cei care vorbesc limba regiunii Wallonia, si nu o data, ci de doua ori. Mai intai, pe 4 decembrie, ca sa afle cine a fost cuminte si cine a fost obraznic, apoi pe 6 decembrie, ca sa imparta cadouri celor cuminti.
Cehia
Sarbatoarea Craciunului incepe pe 6 decembrie, de Sf. Nicolae, si se incheie cu vizita celor trei magi. Se crede ca, daca o fata pune o crenguta de cires in apa si infloreste pana in Ajunul Craciunului, se va casatori in anul urmator.
La miezul noptii, spre prima zi de Craciun, majoritatea locuitorilor iau parte la Sfanta Liturghie. Sarbatoarea tine trei zile, ca la noi. Cehii pregatesc si servesc cu aceasta ocazie o supa din icre.

Danemarca
Se presupune ca este Craciun atunci cand Nisse, un elf rautacios, are voie sa se distreze. El traieste in podurile fermelor vechi si se amuza jucand diverse farse. Ca sa se potoleasca putin, in Ajun, primeste budinca de orez sau pasat de ovaz. De obicei, este bun si saritor cand e vorba de copii.
Ajunul Craciunului incepe cu budinca de orez, cu o moneda magica in ea. Cine o gaseste, primeste un cadou.
Odinioara, persoanele avute umpleau farfurii cu biscuiti si fructe si le daruiau servitorilor. Intrucat acest lucru se facea cu ocazia marilor sarbatori, farfuriile erau considerate un fel de cadou.
Bradul de Craciun este decorat cu figurine din paie, iar copiii nu au voie sa-l vada pana in seara de Ajun.
Mancare traditionala: varza rosie, gasca umplute cu prune, budinca cu orez si scortisoara (Grod).
Irlanda
Craciunul incepe pe 24 decembrie si tine pana pe 6 ianuarie, zi despre care se spune ca este "Craciunul mic". Irlandezii pun in ferestre lumanari aprinse, de obicei rosii.
Femeile irlandeze gatesc cate o prajitura cu seminte pentru fiecare persoana din casa, precum si trei budinci (una pentru Craciun, una pentru Anul Nou, iar ultima pentru Boboteaza).
Dupa masa din Ajunul Craciunului, painea si laptele care au ramas sunt lasate afara, langa usa, ca simbol al ospitalitatii.

Iugoslavia
Copiii din Iugoslavia celebreaza a doua duminica inainte de Craciun drept Ziua Mamei. Atunci ei isi pacalesc mamele si le leaga de scaune, apoi cer plata ca sa le elibereze. Procedeaza la fel dupa o saptamana, de data aceasta cu tatii.
Locuitorii din sate considera ca aduce ghinion bradul ars de Craciun, de aceea stau de paza toata noaptea pentru a nu se intampla asa ceva.
De Craciun, ei mananca chestnitsa, o prajitura cu o moneda de argint sau aur in interior. Se spune ca cine o gaseste va fi norocos tot anul.
Friptura de porc, pregatita cu aceasta ocazie, trebuie sa fie "sculptata" intr-un mod aparte, dupa vechi traditii.
Scotia
In ziua de Craciun, scotienii fac adesea focuri si danseaza in jmurul lor. Ca sa respecte traditia, mananca Bannock, o prajitura facuta din ovaz.

Postat de Alina Tibichi pe data de 2013-12-20 Vizualizari: 3712
Daca ti-a placut articolul Cum se sarbatoreste Craciunul in Europa, aboneaza-te la RSS-ul de
Lifestyle pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul coolinaria.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Sfaturi cool
Anual, pe 27 februarie, adica astazi, este marcata Ziua Republicii Dominicane. Cel mai adesea, am auzit de aceasta tara cu prilejul difuzarii stirilor despre vacantele de lux ale vedetelor. Bucataria
In ultimii ani au aparut tot mai multe afirmatii potrivit carora utilizarea cuptorului cu microunde este nociva pentru sanatatea noastra. In ciuda faptului ca ne ajuta sa economisim timp pretios, manc
Checurile sunt deserturi rapide si gustoase, perfecte alaturi de o ceasca de cafea sau ceai fierbinte. Ti-am pregatit cateva retete inspirate. - Chec cu iaurt si goji; - Chec patru sferturi cu ciocola
Cel mai adesea, cumparam condimentele la plic. Pentru fripturi si legume aromate la cuptor si nu numai, luam din magazin oregano, busuioc, patrunjel, maghiran, scortisoara s.a.m.d. Desfacem apoi plicu
Numeroase studii au concluzionat ca folia de aluminiu este foarte nociva, motiv pentru care trebuie sa renuntam la o mai folosi atunci cand gatim sau cand pregatim sandvisurile de luat la munca. Acest
Folositi condimentele cu arta, nu va zgarciti deloc la bani, acum primeaza calitatea si nu cantitatea.
Sfaturi culinare online, trucuri culinare, retete culinare, mancare sanatoasaSFATUL COOL AL ZILEI
Rosii australiene
Provenind asa cum le spune si numele din Australia, rosiile australiene se dezvolta intr-un climat a...
» mai mult
» mai mult
Citeste despre un condiment
Masuram+ingredientele+retete
Masuram ingredientele retete
Masuram gram condimente
Masuram
melatonina'A=0
melatonina'A=0
fortificate=''
seminte prajite floarea soarelui
seminte floarea soarelui contraindicatii
Bauturi alcoolice preparate casa
fortificate='+and+x=x
fortificate=''+and+'x'='x
fortificate=' and x=x
fortificate=' and x=x
fortificate='' and 'x'='x
fortificate='
fortificate='
Cereale+fortificate='
Cereale fortificate='
glicemiei'A=0
Sfaturi culinare utile "
bucataria dominicana retete preparate culinare dominicane bucataria dominicana tipuri de ceapa sfaturi pentru gatit cu ceapa ulei de cocos pentru par ulei de cocos pentru ten ulei de cocos intrebuintari beneficii ulei de cocos supe usoare reteta de supa minestrone supa minestrone cu bacon mar cu caramele mar caramelizat aperitive cu rosii rosii in aluat pate din ficatei de pui sfaturi pentru pate cum se face pateul dieta olandeza despre dieta olandeza prajitura cu ganache reteta de ganache cum se face drobul drob de vita omleta pentru micul dejun omleta cu masline drob din carne tocata retete de drob retete de omleta