Alimentatie sanatoasa
Ce alimente cauzeaza alergii grave?
Pe langa alimentele deja binecunoscute noua, care pot cauza alergii serioase (dulciurile, ouale, scoicile, crevetii, crabii, pestele etc.) exista multe altele care necesita o atentie speciala deoarece in doar cateva minute de la servirea mesei ne putem trezi cu probleme grave de sanatate si riscam sa ajungem la spital din aceasta cauza.
In special copiii trebuie feriti de consumarea anumitor alimente, mai ales daca gradul lor de prospetime lasa de dorit. Alunele, ouale si laptele sunt pe primul loc in cazul alergiilor pe care le pot acuza cei mici, dar la fel de periculoase pot fi si produsele oceanice sau anumite dulciuri.
De obicei alergiile apar mai des atunci cand unul sau mai multe produse sunt consumate mai des. De aici si prezenta unor alergii specifice zonei unde locuiesti. In anumite tari, de exemplu, alergia la orez sau carnea de peste pot fi mai des intalnite intrucat produsul respectiv se consuma din abundenta in mai toate gospodariile.
Uneori ceea ce se crede a fi o reactie alergica nu este decat indigestie, intoleranta la un produs alimentar sau chiar o alta boala care isi face simtita prezenta exact in acele momente. Pentru medic este intotdeauna dificil sa identifice exact despre ce e vorba de la bun inceput.
In general alimentele care contin anumite toxine in cantitati mai mari vor genera si alergii puternice la anumite persoane care au un sistem imunitar mai slab sau care sunt mai sensibili la toxina respectiva. Histamina, sulfitii, glutenul si altele pot declansa o reactie alergica puternica care se manifesta diferit de la organism la organism.
Mai rar, exista si alergii care apar pe un fond psihologic, aici alergia fiind declansata de o anumita conjunctura si mai putin de toxinele continute de un aliment. In asemenea situatii, consultarea unui psiholog/psihiatru este obligatorie deoarece astfel alergia poate fi tratata mai usor.
Printre alimentele care pot cauza alergii putem aminti alunele si nucile, cerealele, anumite fructe precum cele exotice, pepenele rosu, polenul si toate produsele care sunt asociate cu acesta, branzeturi diverse si asa mai departe. Daca in anumite situatii va exista o cale de vindecare sau ameliorare serioasa a acestor alergii in alte cazuri acest lucru nu va mai fi posibil si persoana suferinda trebuie sa tina o dieta stricta pentru a evita declansarea unei alergii. Foarte important este si ca diagnosticul sa se stabileasca corect astfel incat sa se poate oferi cea mai buna dieta posibil.

Postat de Lucia Mihailescu pe data de 2009-11-06 Vizualizari: 1477
Daca ti-a placut articolul Ce alimente cauzeaza alergii grave?, aboneaza-te la RSS-ul de
Alimentatie sanatoasa pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul coolinaria.ro cu toate noutatile aparute pe site.
Sfaturi cool
Primul vestitor al verii sunt ciresele. Mari sau mici, albe sau rosii, ele deja incep sa se comercializeze. In cultura nipona, floarea de cires este un reper cultural important, spunandu-se ca "este p
Despre soc se stie faptul ca e una din putinele plante de la care pot fi utilizate florile, fructele, frunzele etc. Cine nu a baut socata sau cine nu a mancat dulceata de soc? Mai putine se stiu, insa
O afectiune suficient de suparatoare si grava pentru a necesita in dese situatii si un tratament medicamentos, depresia se pare ca poate fi ameliorata si prin apelul la unele tratamente de tip naturis
In ciuda poluarii din ce in ce mai puternice, natura continua sa ne ofere produse benefice pentru sanatate. In majoritatea timpului, mai putin iarna, avem la dispozitie tot felul de plante, arbusti si
Considerat "medicamentul naturii", ceaiul a reprezentat de foarte multi ani alternativa pentru sanatate si fericire a popoarelor din Est, iar acum, mai nou, obiectul de studiu al celor din Vest. Ideea
Cuburile de gheata vor fi mai limpezi daca folositi apa fiarta.
Sfaturi culinare online, trucuri culinare, retete culinare, mancare sanatoasaSFATUL COOL AL ZILEI
Mazare Gunga
Cunoscuta si sub denumirea traditionala de toor dal, mazare de Congo sau gandule, mazarea Gunga este...
» mai mult
» mai mult
Citeste despre un condiment
eficiente diete slabit hrisca
hrisca cura slabire
diete slabit hrisca
Praf curatat colonul
reteta paine cuptor electric...
turte bicarbonat sodiu
retete usoare prajituri delicioase
artistica
ajuta slabit apa fiarta...
Piept curcan varza rosie
aranjarea artistica bucatelor
retete paine umpluta usturoi...
dieta alimentara glanda tiroida
retete prajituri ieftine gustoase
cura boabe mustar
ceai coaja portocale preparare
Carte recomandata
retete detoxifiere usturoi
monsieur
croque
Sfaturi culinare utile "
desert de vara sirop de cirese inghetata cu cirese supa de cirese supa de vara tratament naturist cosmetica sanatate naturala febra musculara cozi de cirese pentru gatit despre cirese glicemie alimente nocive dieta de 5 zile mese principale sistemul osos sos de cirese rata cu cirese cheddar brie roquefort platou branza brie sortimente de branza branza cu mucegai branzeturi frantuzesti branza albastra despre branzeturi cathi graham
DESCOPERA BRANDURILE NOASTRE