Spre deosebire de cele mai multe dintre produsele agricole, fructele se preteaza foarte bine la uscarea la soare deoarece contin niveluri ridicate de zahar si acizi, care permit expunerea lor in aer liber fara nici o primejdie pentru siguranta noastra alimentara.

Dintre fructele uscate in astfel de conditii, cele mai cunoscute sunt prunele, stafidele, curmalele si smochinele, dar alaturi de acestea putem incerca sa uscam la soare o gama mult mai larga de fructe pe care sa le folosim apoi in sezonul rece fie drept ingrediente alimentare, fie sa le consumam ca atare, obtinand nutrimente de calitate si indulcind cu ceva frigul taios al iernii.

Cel mai bine se vor usca fructele la soare atunci cand temperaturile se mentin in jurul valorii de 30 de grade Celsius sau mai ridicate si exista si o buna miscare a aerului, macar sub forma unor adieri de vant usoare. O singura zi nu va fi indeajuns pentru o uscarea corecta si fructele trebuie dispuse intr-o locatie de unde sa poate fi repede duse in interior in caz de ploaie.

In zonele unde umiditatea aerului este ridicata nu e deloc indicat sa se usuce fructele prin aceasta metoda, de regula fiind necesar un grad de umiditate a aerului undeva sub 60 de procente. Suplimentar, pe timp de noapte fructele trebuie aduse fie in interior, fie acoperite pentru a fi protejate de efectele cresterii umiditatii.

Ca echipament util pentru uscarea fructelor la soare se recomanda cu tarie apelarea la blocuri de piatra, blocuri din beton sau alti suporti utili peste care sa se plaseze apoi suprafata unde se intentioneaza sa se puna fructele la uscat. Aceasta nu trebuie sa fie prea densa ci sa arate mai degraba ca o plasa cu ochiurile mai stranse pentru a permite circulatia buna a aerului si pe dedesubt, grabind astfel uscarea corecta a fructelor in cele mai bune conditii.

In alte situatii, se poate apela si la suspendarea fructelor in plan vertical, fructele fiind plasate in saculeti speciali din material textil sau insirate pe sfoara, asa cum se mai procedeaza in mediul rural. Foarte util este sa se apeleze mai intai de orice la plasarea unei folii mari de aluminiu pe pamant, urmata apoi de asezarea blocurilor de piatra si abia apoi a suprafetei de depozitare a fructelor. Foaia de aluminiu va reflecta caldura de dedesubt pe fructe, asigurand o uscare superioara a acestora pe toate partile.

Cele mai bune suprafete de uscare sunt cele confectionate din inox, fibra de sticla imbracata in teflon sau chiar si plastic termorezistent. Prelatele din materiale textile favorizeaza contaminarea fructelor cu diferiti agenti patogeni si nu sunt recomandate. La fel stau lucrurile si cu aluminiul sau cuprul, care se oxideaza prea repede pentru a fi utilizate la astfel de operatiuni in aer liber.

Suplimentar, fructele ar trebui sa fie acoperite la o distanta de maximum 30 de centimetri cu o a doua suprafata din plasa de inox sau plastic termorezistent, care sa previna atacul insectelor sau a pasarilor, care nu se vor da indarat daca li se ofera ocazia sa guste putin din roadele unei recolte bogate. Acum se poate apela si la panze mai rare din material textil deoarece fructele nu se vor mai aseza direct pe acestea si restrictiile de siguranta alimentara nu mai sunt atat de drastice.

Uscarea fructelor pentru iarna nu este o procedura foarte des utilizata in Romania, dar cerere mare exista totusi pe piata nu doar in sezonul rece, dar si in tot restul anului si de aceea ar fi foarte bine daca unii producatori agricoli ar lua in considerare si varianta producerii de astfel de fructe uscate pentru piata romaneasca, astfel putand sa ne ofere la preturi rezonabile nu doar prune uscate sau stafide, dar si pere, mere, fructe de padure sau alte fructe cerute pe piata.

Autor:  Lucia Mihailescu