Site coolinaria.ro

Depozitarea produselor alimentare


Depozitarea produselor alimentare Conditiile in care alegem sa pastram alimentele sunt de o importanta vitala atat pentru sanatatea noastra si a membrilor familiei cat si pentru buzunarele unora dintre noi, pentru ca de multe ori se arunca mancarea gatita recent sau chiar produsele nefolosite doar pentru ca nu au fost depozitate in conditii optime.

Frigiderul este prietenul cel mai bun al oricarei gospodine si are un rol important in mentinerea pe termen lung a alimentelor, blocand aparitia bacteriilor si pastrand un aspect proaspat al acestora. Totusi nu intotdeauna se reuseste acest lucru, dar aceasta se datoreaza mai degraba erorilor umane decat performantei aparatului eletrocasnic.

Etichetele alimentare cer ca un produs sa fie tinut la o anumita temperatura scazuta sau, dimpotriva, nu recomanda congelarea sa ci doar pastrarea intr-un loc racoros, dar nu si rece. Mancarea gatita nu trebuie tinuta mai mult de 2 ore pe aragaz si e bine ca dupa trecerea acestei perioade sa o introducem in frigider. In general e recomandat sa se puna la rece cam toate alimentele pe care nu dorim sa le mai mancam si nu sa fie lasate neglijent intr-un loc expus din bucatarie.

Zarzavaturile, fructele si legumele nu se tin de obicei la frigider si cu atat mai putin in congelator pentru ca isi pot pierde usor proprietatile lor nutritive. Daca nu reusim sa le gatim in timp util atunci ele pot fi depozitate intr-un loc bine aerisit si racoros urmand sa fie fie folosite in zilele urmatoare. Zarzavaturile conservate pentru anotimpul rece sunt si acestea de tinut in camari bine aerisite, dar nicidecum la frigider. Faina, pastele, zaharul, uleiurile si alte produse neperisabile trebuie si acestea depozitate intr-un loc curat, usor accesibil si intunecos.

Sticlele si ambalajele din plastic nu se folosesc de obicei la depozitarea alimentelor si a lichidelor intrucat plasticul este destinat unicei folosinte si isi poate altera compozitia daca i se prelungeste termenul de utilizare. Alimentele nu se depoziteaza direct pe podea ci se recomanda montarea unor rafturi special destinate acestui scop. Daca se descopera ca temperatura spatiului de depozitare este prea ridicata se recomanda schimbarea acestuia sau gasirea unei modalitati utile de aerisire a locului respectiv.

In general, daca locuiti intr-o zona in care aprovizionarea zilnica sau saptamanala este usor de facut nu se recomanda sa faceti cumparaturi alimentare in exces ci doar pentru scurte perioade de vreme, suficient cat sa va puteti asigura tot necesarul de hrana pentru 2-3 zile. Sa cheltuiti mai mult ar fi o risipa si e foarte posibil ca produsele achizitionate sa nu mai fie la fel de apetisante daca le tineti prea mult prin casa. Foarte putin locuinte poseda un spatiu eficient de depozitare a alimentelor - exceptie facand frigiderul - si de aceea e mai bine sa mergeti mai des la cumparaturi, dar sa fiti siguri ca nu veti suferi deloc de pe urma posibilelor efecte negative ale indigestiilor sau a intoxicatiilor alimentare.

Autor:  Lucia Mihailescu