Site coolinaria.ro

Pastrati-va o dantura sanatoasa


Pastrati-va o dantura sanatoasa De la o varsta mica suntem atentionati in mod frecvent asupra importantei pentru sanatate pe care o are mentinerea unei danturi sanatoase. Nu este doar un aspect care poate influenta alimentatia noastra zilnica, dar poate avea un impact negativ si asupra raportarii la propria persoana ducand astfel la complicatii si la nivel psihic.

Cariile dentare sunt una dintre cele mai prezente afectiuni ale lumii moderne si, in ciuda eforturilor insemnate de prevenire a acestor tip de probleme, se mentin la o rata alarmanta in randul populatiei tinere. Aproape jumatate dintre adolescenti sunt deja afectati de aceasta boala, iar masurile preventive nu se ridica inca la standardele asteptate.

Caria dentara este cauzata de obicei de nivelul mare de aciditate provocat de unele resturi alimentare, in special prezente la produsele pe baza de carbohidrati sau cu nivel crescut de zahar, care actioneaza ferm asupra dintilor putand duce in timp la distrugerea completa a acestora. Alte cauze mai sunt si combinatia rece-cald preferata la mesele zilnice de unele persoane, care poate slabi rezistenta naturala a dintelui precum si consumul de alimente uscate care de asemenea solicita peste limita dantura.

Din pacate actiunea bacteriilor daunatoare pentru dantura este de multe ori lipsita de dureri sau alte semne si doar prezentarea regulata la medicul stomatolog poate permite depistarea acestora in timp util. Demineralizarea danturii, cauza aparitiei cariilor, este provocata prin faptul ca o parte din calciul continut in compozitia lor se dizolva in urma actiunii acizilor si aceasta duce in timp la pierderea rezistentei naturale in fata atacului bacteriilor. Daca nu se iau masuri preventive de remineralizare a dintilor printr-un aport crescut de calciu, fluoruri si fosfati atunci situatia se va agrava considerabil cu timpul.

Pe langa periatul repetat al dintilor exista si solutii alimentare eficiente de remineralizare a danturii care sa ajute la refacerea naturala a dintilor mai ales in cazul tinerilor care in plus vor beneficia si din alte puncte de vedere prin adoptarea unui regim alimentar sanatos si practic. Unul dintre cele mai importante lucruri de luat in considerare este reducerea drastica a nivelului de zahar continut in alimentele si lichidele consumate zilnic. Se poate manca cu pofta felia de tort aniversar sau prajiturile oferite cand si cand de bunica, dar este puternic recomandat sa se reduca consumul zilnic de zahar la minimum.

Studiile arata foarte clar ca produsele pe baza de zahar sunt una dintre cele mai mari amenintari pentru persoanele care isi doresc o dantura sanatoasa. Pe locul doi se situeaza alimentele lipicioase sau greu de mestecat care pot lasa resturi alimentare in cavitatea bucala dand bacteriilor sansa de a produce mai mult acid pentru a le putea dizolva. Laptele si branza insa sunt alimente care pot neutraliza aceste efecte prin aportul lor benefic de calciu si fosfati. De aceea este bine sa incheiem masa cu aceste produse alimentare pentru ca ajuta la cresterea nivelului de saliva care sa scada aciditatea din cavitatea bucala.

Mai nou studiile au arat ca si ceaiurile de esente tari pot ajuta la prevenirea aparitiei cariilor dentare intrucat acestea contin niste substante numite polifenoli care suprima activitatea bacteriilor care actioneaza asupra danturii noastre. De asemenea ceaiurile mai contin si fluoruri esentiale in mentinerea unei bune mineralizari a danturii. De multe ori se recomanda si adaugarea de lapte in ceai tocmai pentru a creste efectul protector pe care il au substantele continute in aceste lichide asupra prevenirii cariilor dentare. Apa minerala cu continut mare de fluoruri este si aceasta benefica la incheierea meselor zilnice, dar nu trebuie facut abuz ci se recomanda o alternare a ceaiurilor si produselor lactate cu apa minerala.

Bauturile pe baza de cacao si chiar ciocolata indulcita fara zahar pot ajuta si acestea la prevenirea cariilor dentare datorita unor substante continute de acestea, dar recomandarile medicilor se indreapta tot catre branzeturi si lactate si, in plus, se mai recomanda si zarzavaturile sau legumele crude, dar si guma de mestecat fara zahar care ajuta si acestea la cresterea nivelului de saliva. Trebuie insa evitate, mai ales la copii, gustarile dintre mesele principale pe baza de chipsuri si snacksuri intrucat acestea expun dantura unui mediu neprielnic. Sandviciurile cu paine proaspata si branzeturi sau iaurturile diverse sunt o alternativa mult mai buna peste zi.

A nu se uita ca periatul dintilor nu este recomandat imediat dupa masa, mai ales daca ati consumat alimente care cresc nivelul de aciditate intrucat tocmai acum dantura este intr-un proces de demineralizare si trebuie asteptat cel putin o ora pana ce lucrurile revin la normal prin aportul de saliva care sa neutralizeze acidul din cavitatea bucala. De asemenea, daca beti lichide cu continut mare de zahar puteti folosi un pai pentru acest lucru deoarece astfel sucurile sau bauturile dulci vor avea un contact mai redus cu dantura fiind deci mai putin daunatoare.

Autor:  Lucia Mihailescu