Site coolinaria.ro

Schimba-ti destinul genetic prin dieta corecta pentru tine!


Schimba-ti destinul genetic prin dieta corecta pentru tine! Autor al altei celebre carti de nutritie intitulata "Alimentatia adecvata celor patru grupe sanguine. Dieta individualizata", americanul Peter D’Adamo nu isi dezminte buna reputatie capatata de-a lungul timpului si revine sa ne propuna o noua dieta, de data aceasta bazata pe mostenirea noastra genetica si felul in care putem sa o folosim spre avantajul nostru.

"Change Your Genetic Destiny" este titlul noi carti a celebrului nutritionist american, aici el detaliind de fapt teoria sa mai veche privitoare la alimentatia adecvata celor patru grupe sanguine. Cititorii sunt familiarizati cu asa-numitele tipuri genetice in numar total de 6 si pot descoperi recomandarile autorului pentru alimentatia potritivita cu fiecare tip genetic in parte.

Conform lui Peter D’Adamo, cele 6 tipuri genetice depind de anumite caracteristici antropologice, aici fiind amintite mostenirea genetica, grupa de sange sau dimensiunea maxilarului, care vor permite mai apoi incadrarea fara gres la un tip genetic anumit si, in consecinta, stabilirea unei diete corecte pentru acest tip genetic.

In ordinea propusa de autor, cele 6 tipuri genetice identificabile la specia noastra sunt:

1. Vanatorul - persoane inalte si subtiri, pline de energie si cu un metabolism ridicat. Pentru acestia lactatele nu sunt recomandate, dar carnea si pestele pot fi consumate regulat. Nu suporta stresul ridicat si au nevoie de un program riguros de viata.

2. Culegatorul - persoane bine implinite, dar nu neaparat si grase. Au un metabolism incet si este recomandata de aceea o dieta mai bogata in proteine, dar fara carne rosie. Legumele le vor face mult bine acestor persoane.

3. Invatatorul - persoane puternice si bine motivate, acestia pot trai pana la adanci batranete, dar numai daca urmeaza o dieta echilibrata. Au nevoie constant de cereale integrale si de peste insa ar trebui sa evite zarzavaturile si in special spanacul.

4. Exploratorul - atleti innascuti si foarte rezistenti la stres, exploratorii au tendinta de a manca la intamplare si din toate, dar este recomandat sa urmeze mereu o dieta corecta pentru a nu isi dezechilibra si inflama des organismul. Carnea de pasare le prieste mult, dar nu si branzeturile sau fructele de mare.

5. Razboinicul - persoane pline de energie si sanatate in prima parte a vietii, razboinicii pot intampina probleme diverse mai tarziu si au nevoie de o dieta de intinerire la nivel celular pentru a se lupta cu tendinta organismului lor de a imbatrani prematur. Legumele si fructele proaspete, unele cereale, fructele de mare si alte alimente pline de antioxidanti le sunt recomandate, dar nu si carnea de orice fel.

6. Nomadul - foarte sensibile la schimbari, aceste persoane pot avea un sistem imunitar slabit, dar o alimentatia corecta, care sa ii fortifice le va fi de bun ajutor, ei putand chiar sa imbatraneasca mult mai frumos decat alte tipuri genetice. Mancarea bogata in potasiu, pastele si faina rafinata si chiar unele citrice nu le fac bine, dar pot consuma regulat carne slaba pentru ca au nevoie de proteine complete.

In cartea sa recenta, Peter D’Adamo ofera si planuri alimentare cu retete detaliate pentru fiecare tip genetic in parte, lucru de mare ajutor pentru cititorii interesati sa urmeze o astfel de dieta. Fiecare tip genetic se va bucura astfel de o atentie speciala, stiind ce sa introduca si de ce sa se pazeasca in alimentatia sa.

Alaturi de recomandarile de ordin alimentar, tot aici apar si sfaturi pentru viata, pentru seturile de exercitii fizice ideale si alte sugestii de maxima utilitate pentru toti cei interesati. Demna de tot interesul, lucrarea lui Peter D’Adamo, "Change Your Genetic Destiny", va cunoaste cu siguranta si o traducere in limba romana la fel ca si dieta destinata grupelor de sange, dar pana atunci cunoscatorii de limba engleza pot afla mai multe detalii vizitand adresa dadamo.com, unde ei isi pot procura imediat varianta originala, beneficiind acolo si de asistenta suplimentara si de alte resurse utile, la alegere.

Autor:  Lucia Mihailescu