Site coolinaria.ro

Dieta dupa 40 de ani


Dieta dupa 40 de ani Cresteri serioase in greutate, dezechilibre hormonale, o rata fluctuanta a metabolismului si o degradare constanta a intregului organism sunt simptomele care anunta trecerea catre varsta a treia, acum fiind obligatoriu sa se ajusteze dieta la noi parametri, sa se faca mai multa miscare fizica decat in trecut si sa se ia toate masurile pentru scaderea sanatoasa in greutate alaturi de alte schimbari menite sa previna aparitia unor boli cronice specifice persoanelor trecute de 40 de ani.

Menopauza poate fi mai usor sau mai greu de suportat in functie si de alegerile facute in preajma varstei de 40 de ani, obezitatea, tensiunea arteriala sau o glicemie crescuta putand agrava pana la insuportabil toate manifestarile clinice care acompaniaza menopauza. Din acest motiv, toate alimentele cu indice glicemic scazut sunt calduros recomandate, acestea mai ales fiind de folos atat pentru refacerea echilibrului hormonal cat si pentru controlul greutatii corporale si al nivelului zaharului din sange.

Spre deosebire de femeile mai tinere, care au nevoie de 1800-2000 de calorii pe zi, femeile trecute de 40 de ani este recomandat sa se mentina la un aport de pana la 1500 de calorii pe zi, limitand pe cat posibil grasimile, sarea si zaharul si optand mai degraba pentru carbohidrati sanatosi, proteine din surse sanatoase si grasimi mononesaturate obtinute prioritar din uleiuri vegetale virgine si unele legume bogate in astfel de grasimi. In acest mod sunt reglate foarte bine toate procesele hormonale si se mentine activitatea organismului la niste parametri buni.

Ca alimente recomandate pentru dieta femeilor trecute de 40 de ani pe primele locuri se situeaza intotdeauna legumele, fructele si cerealele integrale, urmate de lactatele si branzeturile degresate, avocado, produse din soia, fructe de mare, peste, carne slaba de pasare si alte surse animale, ulei de masline, otet balsamic, orez brun, substituti naturali ai zaharului rafinat precum cei din stevia sau zahar neprocesat, paste fainoase integrale si altele. Salatele cu multe ingrediente sanatoase nu trebuie evitate acum si nici ouale organice sau ceaiurile de plante recomandate de medicul de familie.

Pentru o femeie trecuta de 40 de ani consumul crescut de apa este la fel de important ca si aportul de suplimente alimentare, iar apa simpla are prioritate mereu in fata sucurilor din fructe si legume, bune si acestea, dar in cantitati mai mici, sau a ceaiurilor din plante. In plus, apa va cobori nivelul de aciditate, permitand echilibrarea mai eficienta la nivel hormonal si o detoxifiere corecta a intregului organism. Multivitaminele, acizii grasi omega-3, suplimentele de calciu+magneziu+vit.D si suficiente fibre alimentare vor completa necesarul de nutrimente, acestea putand face tranzitia catre varsta a treia aproape insesizabila daca nu exista alte probleme de sanatate mai grave.

Dieta dupa 40 de ani, trebuie inteles acest lucru, difera mult de dieta generala recomandata femeilor si din acest motiv toate persoanele care se afla in aceasta situatie trebuie sa se informeze in detaliu asupra alimentatiei corecte pentru varsta la care se afla. Cu cat mai de timpuriu se iau asemenea masuri de ordin alimentar cu atat mai bine se vor preveni eventualele complicatii de mai tarziu, fiind calduros recomandat ca alaturi de dieta corecta sa se faca si multa miscare fizica si de asemenea sa se respecte cu strictete programul de odihna si cel de servire a meselor.

Autor:  Lucia Mihailescu