Site coolinaria.ro

Super imunitate cu dieta doctorului Joel Fuhrman


Super imunitate cu dieta doctorului Joel Fuhrman Alimentatia, se stie acest lucru, are un impact decisiv asupra activitatii sistemului nostru imunitar, multe diete moderne rezervand un capitol special acestui aspect important al oricarui plan alimentar de succes. Asa se poate atinge si o marire a capacitatii de rezistenta a organismului la boala, atunci cand exista pericole din acest punct de vedere, dar se poate la fel de bine si sa se fie puternic stimulat sistemul imunitar la persoanele complet sanatoase si care doresc sa ramana astfel pentru cat mai multa vreme.

Un medic new-yorkez, cu o bogata experienta in tratarea obezitatii si a altor boli cronice cu substrat alimentar, a pus recent la punct o astfel de dieta axata pe "super-imunitate" si menita sa protejeze mai eficient organismul de boala, dr. Joel Fuhrman publicand anul trecut o lucrare completa pe acest subiect intitulata in original "Super Immunity: The Essential Nutrition Guide for Boosting Your Body's Defenses to Live Longer, Stronger, and Disease Free" (Super Imunitate: Ghid esential de nutritie pentru stimularea capacitatii de aparare pentru o viata mai lunga, mai energica si mai bine protejata de boala).

Punand foarte mult accentul pe o alimentatie sanatoasa, bogata in produse naturale, pline de antioxidanti si alte substante cu rol in stimularea sistemului imunitar, doctorul Fuhrman foloseste informatia stiintifica bogata existenta la ora actuala si ne propune sa mizam constant pe verdeturi, legume, ciuperci, rodii, fructe de padure, seminte pline de uleiuri mononesaturate, etc. pentru a ne asigura ca organismul nostru isi mareste constant rezervele si resursele sale in vederea combaterii bolii si de asemenea pentru a echilibra orice deficit de nutrimente prezent in mod tacut in organismul nostru.

Ca reguli de baza pentru o astfel de dieta de obtinere a super imunitatii, autorul new-yorkez recomanda tuturor celor interesati sa:

- consume , foarte bine spalata si gatita cat mai simplu, cu putine grasimi;
- consume cel putin o cana de legume boabe sau legume proaspete in fiecare zi;
- serveasca minimum 3 fructe sarace in zahar pe zi (mere, grapefruit, prune, kiwi, struguri etc.);
- consume un minimum de 30-50 de grame de seminte si/sau fructe nucifere pline de grasimi nesaturate zilnic;
- gateasca legumele preponderent la abur si sa consume zilnic cate o portie sanatoasa de astfel de legume cu accent pe broccoli, conopida, sparanghel si alte legume foarte bogate in nutrimente majore.

In mod paradoxal, Joel Fuhrman nu priveste deloc aportul de proteine si produse animale ca aducand un aport important la o dieta de stimulare a imunitatii, el recomandand dimpotriva fie o alimentatie preponderent vegetariana, fie una in care produsele animale sa fie consumate cu strictete, aici fiind in special vorba despre carnea rosie si lactate si mai putin despre oua, branzeturile moi si degresate sau peste ori carnea de pasare.

In viziunea autorului de peste ocean, imunitatea noastra poate fi stimulata la cote optime daca vom consuma in primul rand alimente precum varza verde, spanacul, salata verde, ciuperci, ardei grasi, rosii, avocado, ceapa si usturoi, orez neprocesat, rodii, fructe de padure, cirese, citrice, fulgi de ovaz, seminte de in, susan, floarea-soarelui, tofu si alte produse din soia, migdale, nuci, legume boabe, ceai verde, ceai alb, ceai rosu etc, in acest mod noi obtinand cam toata gama de nutrimente prin diversificarea fericita in plan alimentar propusa de dieta sa.

Alcoolul, cafeaua, lactatele si carnea nu apar pe lista alimentelor bune pentru stimularea sistemului imunitar, acestea fiind considerate, dimpotriva, ca alimente cu risc potential si de aceea trebuind sa fie consumate cu maxima moderatie ori chiar eliminate complet de la o dieta sanatoasa, care sa combata boala si sa intretina o stare de bine peste zi. Mai ales persoanele care sufera deja de boli cronice diverse e bine sa tina seama de aceste interdictii, pentru dansii o dieta preponderent vegetariana fiind de departe cea mai buna solutie pentru marirea capacitatii de rezistenta a propriului organism.

Desi nu se remarca prin revelatii deosebite, dieta doctorului Joel Fuhrman vine sa ne confirme inca o data faptul ca o alimentatie sanatoasa se dovedeste a fi de maxim ajutor pentru combaterea bolii si a simptomelor care o acompaniaza, medicul american fiind un profesionist cu ani multi de practica in tratarea si sfatuirea pacientilor sai obezi si a altora cu diverse probleme de sanatate cu substrat alimentar.

Sa tinem cont de aceea si de recomandarile sale pentru stimularea sistemului nostru imunitar, din acest punct de vedere fiind de ajuns sa substituim alimentele riscante cu cele sanatoase pentru a inregistra deja mici succese inspre realizarea unui obiectiv tintit de noi toti, respectiv intarirea organismului impotriva bolii si mentinerea greutatii corporale in niste limite acceptabile.

Autor:  Lucia Mihailescu