Site coolinaria.ro

Gatim paste rapid si usor


Gatim paste rapid si usor Unul dintre primele feluri de mancare pregatite ori acasa, ori la camin, in timpul studentiei, a insemnat paste cu sos de rosii. A contat mai mult ideea ca noi insine facem mancare decat ce fel de paste avem la indemana.

Dupa oua ochiuri, omleta si cartofi prajiti, pastele au fost si sunt urmatoarea etapa in initierea gastronomica. Cum nevoia si foamea te invata intotdeauna, prima data poate nu au iesit chiar asa gustoase, a doua oara au fost putin lipicioase, dar apoi, incet-incet, ne-am perfectionat.

De ce sunt preferate pastele si nu alt fel de mancare? In primul rand, pentru ca mai toate retetele sunt simple, iar numarul ingredientelor este mic. In al doilea rand, pentru ca timpul de gatire e redus, digestia este usoara, iar retete se gasesc cu duiumul in cartile de bucate sau pe internet.

Binecunoscuta tehnica a prepararii unor paste delicioase consta in urmatorii pasi:
1. Hotaraste-te ce paste vei gati. Alege-le pe cele care merg asezonate cu un sos. Cel mai indicat e sa optezi pentru paste apartinand unei marci italienesti si care sunt facute 100% din gris.

2. Umple mai mult de jumatate de oala cu apa.
3. Da focul de la aragaz la intensitate mare.

4. Pune 1-2 linguri de sare intr-o oala mare.
5. Asteapta pana cand apa ajunge in punctul de fierbere.

6. Pune pastele si amesteca mereu cu o spatula din lemn, avand grija sa nu se lipeasca de fundul vasului.

7. Redu din intensitatea focului si mai invarte din cand in cand in oala. Conform retetei traditionale de paste, oala nu trebuie acoperita cu capac.

8. Dupa aproximativ 8-10 minute, ia o bucatica de pasta si musca din ea. Daca e destul de tare sau inca nu si-a schimbat culoarea inseamna ca mai trebuie lasata sa fiarba. Expresia al dente (“cu dintii”) se refera la acest procedeu de verificare a gradului de fierbere a pastelor.

9. Opreste focul si rastoarna oala intr-o sita, deasupra chiuvetei. Scutura putin sita, apoi pune pastele inapoi in oala, avand grija ca aceasta sa fie putin racita, pentru a nu arde capetele pastelor.

10. Amesteca pastele cu o lingura de ulei de masline pentru a nu se prinde una de alta si pentru a nu absorbi sosul pe care il vei pune la final. In caz contrar nu vor avea acelasi gust.

11. Pune pastele in farfurie, iar alaturi sau deasupra, sosul preferat.
12. Inainte de servire presara parmezan, patrunjel sau busuioc.

Cea mai usoara reteta de sos pentru paste
Ingrediente:
1/2 ceapa tocata
2-3 catei de usturoi tocati
putin ulei de masline
ierburi uscate
oregano
o rosie tocata
sare
zahar (optional)
piper negru

Mod de preparare:
Infierbanta o tigaie cu pereti inalti, apoi toarna uleiul de masline, cat sa acopere fundul vasului.
Presara ierburile uscate si adauga putin oregano sau mix de ierburi.
Dupa aproximativ 30 de secunde, vor prinde o culoare maronie.
Pune o jumatate de ceapa tocata si amesteca usor.
Dupa 1-2 minute incorporeaza si usturoiul (daca il pui inainte de ceapa, intrucat e mic mic, risti sa-l arzi).
Cand ceapa devine translucida se pune rosia si se potriveste de sare, zahar (optional), piper negru si oregano.
Se lasa totul pe foc in jur de 15 minute.

Trucuri despre cum se fierb pastele:
- toate sortimentele de paste au nevoie de timpi diferiti de fierbere, motiv pentru care trebuie pregatite separate. Spre exemplu, cele linguine vor fierbe mai repede decat rigatoni;

- este nevoie de multa apa. In general, trebuie 4 litri la jumatate de kilogram de paste;
- sarea adaugata in apa da un plus de gust ingredientelor;
- pastele trebuie puse in apa clocotinda. Daca lichidul nu a atins punctul de fierbere, atunci este eliberat amidonul, iar acesta se comporta precum un lipici;

- daca acoperi oala, scazi presiunea aerului asupra apei, iar procesul de fierbere va dura mai putin;
- in general, pastele isi dubleaza volumul atunci cand sunt fierte;
- cand sunt gata, pastele incep sa se albeasca pe margini;

- sosul prea gros poate fi subtiat cu putina apa in care au fiert pastele;
- italienii recomanda sa nu amestecam foarte mult in paste si sos;
- daca vrei sa faci ceva repede si usor, care sa mearga de minune cu mai multe sosuri, spaghetele sunt ideale;

- daca spaghetele nu se duc la fundul vasului imediat cum le-ai pus, nu le rupe. Lasa-le 30 de secunde asa, apoi foloseste-te de furculita pentru a le scufunda;

- daca servesti mancarea fierbinte, nu clati pastele. Acest lucru va face ca sosul adaugat ulterior sa patrunda in paste. Daca in schimb, pregatesti o salata rece, atunci e indicat sa le treci pe sub un jet de apa rece;

- niciodata sa nu pui ulei de masline in timp ce fierb pastele. Acesta se toarna peste pastele scurse pentru a preveni absorbtia sosului.

Autor:  Alina Tibichi