Site coolinaria.ro

Mancam sanatos de Sarbatori


Mancam sanatos de Sarbatori Orice zile mai importante, indiferent ca e vorba de sarbatori, aniversari sau alte asemenea ocazii cu insemnatate, sunt insotite de mese cat mai imbelsugate. Cand avem musafiri, ii servim cu tot ce e mai bun in frigider; cand mergem in vizita ni se pun in fata farfurii cu diverse preparate culinare. Cu alte cuvinte, luam parte la festinuri. Organismul uman are, insa, o limita, pe care nu trebuie sa o depasim. In caz contrar, se ivesc problemele de sanatate.
Si, pentru ca e mai usor sa previi ceva decat sa tratezi, iata cateva sfaturi despre cum trebuie sa mancam de sarbatori:

1. Inainte de a pleca din casa, mananca ceva usor.
Ai de onorat o invitatie la masa festiva si te gandesti ca e mai bine sa mergi flamand ca sa poti manca din toate preparatele, pentru a maguli gazda? Gresesti. Poate ca, intr-adevar, gazda va fi in al noualea cer, dar tu vei face exces de mancare, iar organismul va reactiona mai apoi. Cel mai indicat este ca, atunci cand pleci de acasa, sa iei o gustare usoara (chiar si sub forma de sandvis). Astfel, te asiguri ca la masa vei manca atat cat iti trebuie pentru a-ti potoli foamea.

2. Nu abuza de preparatele cu specific de Craciun.
Unele, cum ar fi carnatii sau toba afumata, pot sa-ti cada greu la stomac, intrucat sunt mai greu de digerat. Cel mai bine este sa iei cate putin din fiecare pentru a-ti satisface poftele.

3. Bucura-te de bunatatile de pe masa, dar nu mari portiile.
Mananca pana dispare senzatia de foame, nu pana cand iti simti stomacul plin.

4. Renunta la gustari si sucuri.
Inainte sau dupa masa, foarte posibil sa fii servit cu diverse gustari. Pe unele, cum ar fi alunele prajite, e bine sa le eviti. La fel trebuie sa procedezi si cand e vorba de bauturi. Renunta la sucurile carbogazoase in favoarea apei.

5. Stai cat mai departe de alcool.
Acesta contine multe calorii si, in plus, iti provoaca foame.

6. Hidrateaza-te.
Ai grija sa bei apa suficienta. Chiar si atunci cand servesti un pahar de alcool, asigura-te ca ai alaturi si unul cu apa. Important este sa nu bei apa pe stomacul gol. Pentru a te simti si mai bine, poti bea un ceai de ierburi special, care detoxifiaza corpul.

7. Opteaza pentru o masa usoara a doua zi
dupa o petrecere sau masa imbelsugata.
Organismul are nevoie de timp pentru a se reface cand e vorba de excese.

8. Fa exercitii fizice.
Doar pentru ca ai iesit in oras seara trecuta, iar a doua zi te simti obosit, nu e o scuza pentru a te abate de la programul zilnic de gimnastica. Daca nu poti iesi la jogging, cateva exercitii in casa si o plimbare prin parc vor fi eficiente.

9. Odihneste-te.
Ideal este sa dormi 7-8 ore pe noapte.

Autor:  Alina Tibichi