Site coolinaria.ro

4 retete inedite de oua umplute


4 retete inedite de oua umplute Unul dintre cele mai populare aperitive pregatite de Paste consta in oua umplute.
Cu putine ingrediente, intr-un timp destul de scurt si fara cine stie ce cunostinte culinare, platoul festiv este gata.
Cel mai adesea, ouale se umplu cu o compozitie pregatita din pateu de ficat. Sunt, insa, si alte retete la fel gustoase.
Iata propunerile noastre:

1. Oua umplute cu salata Caesar
Ingrediente

6 oua mari, 30 g firimituri de paine, ansoa maruntit, 12 frunze de salata verde, 2-3 linguri maioneza, 2 lingurite mustar Dijon, 1/2 lingurita suc de lamaie, 2 linguri frunze de patrunjel proaspat tocate, piper si sare dupa gust, 1 lingura ulei de masline, 1 catel de usturoi tocat marunt, 1/4 lingurita coaja de lamaie rasa, 2 linguri parmezan ras, 1/4 lingurita sos Worcestershire (optional).

Mod de preparare
Se fierb ouale tari, apoi se pun intr-un bol cu apa rece ca sa poata fi cojite mai usor. Frunzele de salata se aranjeaza pe un platou. Se curata ouale, se taie pe lungime si se scot galbenusurile. Acestea se piseaza cu o furculita, apoi se amesteca cu maioneza, zeama de lamaie, mustar, o lingura de patrunjel si sos Worcestershire. Dupa ce se potriveste compozitia de piper si sare, se lasa deoparte.
Se rumeneste in jur de un minut ansoa in putin ulei de masline incins, apoi se pun in tigaie coaja de lamaie rasa si firimiturile de paine. Dupa 2-3 minute, se presara parmezanul si se opreste focul.
Albusurile se umplu cu compozitia pregatita cu maioneza, deasupra se pune cate o lingurita din cea cu firimituri, iar apoi se decoreaza cu frunze de patrunjel.

2. Oua umplute cu hummus
Ingrediente

8 oua mari, cca 110 g hummus cu tahini, cca 55 g maioneza, 1 lingurita suc de lamaie proaspat, sare, seminte de susan prajite, ardei cayenne.

Mod de preparare
Mai intai se fierb ouale, apoi se pun in apa rece ca gheata. Se cojesc si se taie in doua, pe lungime.
Galbenusurile se amesteca cu hummusul, maioneza si sucul de lamaie. Se potriveste de sare, se adauga ardei cayenne, apoi se umplu jumatatile de albus.
Ca decor, se presara seminte de susan.

3. Oua umplute afumate
Ingrediente

6 oua, 1 lingurita jumatate de paprika afumat, 4 linguri maioneza, 1 ceapa frantuzeasca (hasma), 2 linguri rosii deshidratate, scurse de ulei, sare, 50 ml ulei vegetal.

Mod de preparare
Se fierb ouale tari. In timp ce fierb, se pregateste garnitura. Se feliaza fin ceapa, se rumeneste vreo 4 minute in ulei vegetal, apoi se scoate pe un prosop de bucatarie, se presara sare si se lasa deoparte.
Se injumatatesc ouale, iar galbenusurile se piseaza cu o furculita, apoi se amesteca cu 2 linguri de rosii, 4 de maioneza, paprika si sare. Se umplu jumatatile de albus cu aceasta compozitie. Pentru decor, se presara putina ceapa.

4. Oua umplute cu avocado
Ingrediente

6 oua fierte tari, 1 avocado mediu (tocat marunt), 3 linguri de maioneza, 1/8 lingurita pudra de usturoi, sare dupa gust, 2 lingurite suc de lamaie proaspat stors, 1/8 lingurita ardei cayenne.

Mod de preparare
Se taie in doua, pe lungime, ouale si se scot galbenusurile. Acestea se amesteca cu avocado, sucul de lamaie, pudra de usturoi, maioneza, ardeiul iute si sarea.
Se umplu albusurile cu aceasta compozitie, iar pentru decor se foloseste patrunjel proaspat tocat sau ardei cayenne.

Autor:  Alina Tibichi