Site coolinaria.ro

Sfaturi pentru gatit naut


Sfaturi pentru gatit naut In Orientul Mijlociu, nautul este alimentul de baza pentru populatie, din el pregatindu-se falafel si hummus.

Ai naut uscat prin bucatarie si vrei sa-l gatesti? Iata cum trebuie procedat:
Pasul 1
Pune-l la hidratat intr-un bol, acoperit complet cu apa rece. Tine-l asa cam 12 ore. Ca sa grabesti hidratarea, poti adauga o lingurita de bicarbonat de sodiu.

Pasul 2
Scurge nautul, pune-l intr-o oala, acopera-l cu apa (o cantitate de doua ori mai mare decat cea a nautului) si lasa-l sa fiarba la foc mic, in jur de o ora. Oala trebuie sa aiba capac.
Mai spre final testeaza-l ca sa vezi daca e suficient de moale. Daca vrei sa procedezi altfel, il poti fierbe un sfert de ora la temperatura mare, apoi sa-l lasi in lichidul fierbinte cam o ora, indepartandu-l de sursa de caldura. Acum poti presara putina sare pe el.

Pasul 3
Cand e gata, scurge-l de apa si lasa-l la racit cam un sfert de ora. Gateste apoi ce doresti cu el. Spre exemplu, ar merge o mancare de morcov si naut cu iaurt si paine prajita.



Bine de stiut
- nautul trebuie hidratat din doua motive: e mai usor de digerat si trebuie sa fie inmuiat;
- poate fi lasat la hidratat chiar mai multe zile la rand, dar e necesar sa-i schimbi apa de doua ori pe zi;
- in timpul hidratarii, aproape ca-si dubleaza volumul;
- chiar si in timpul gatirii isi mareste putin volumul;

- daca ai fiert mai mult naut decat aveai nevoie, pune-l in frigider (rezista pana la trei zile) sau in congelator, intr-o punga inchisa ermetic;
- inainte de a-l baga in congelator, usuca-l cu prosoape absorbante de bucatarie si ai grija sa asezi boabele intr-un singur strat in punga. Astfel nu se prind unele de altele;
- unele retete, cum ar fi cele de hummus, cer ca nautul sa fie mai moale, in schimb altele mentioneaza ca-ti trebuie naut mai ferm.

Alte idei de retete cu naut: piure, salate, gustare (daca il amesteci cu ierburi aromate), supa de legume etc.



De ce sa mananci naut? Pentru ca...
- e o sursa foarte buna de fibre (mentine satietatea o perioada mai indelungata);
- e o sursa excelenta de proteine pentru vegetarieni;
- are multi antioxidanti;
- ajuta la scaderea colesterolului rau;
- contine fier si fosfor.
Asadar, are multe beneficii pentru sanatate.

Autor:  Alina Tibichi