Site coolinaria.ro

Totul despre mirodenii (1)


Totul despre mirodenii (1) Poate ca sarea o fi indispensabila din majoritatea retetelor, dar mirodeniile pe care le gasim in magazine dau gustul final.

Oare cum ar fi turta dulce fara scortisoara sau gulasul fara paprika? Cred ca nici macar nu le-am gusta… Asadar, intotdeauna este bine sa avem in bucatarie cate putin din fiecare.

Ca sa nu gresesti atunci cand le folosesti in mancaruri, e bine sa stii cate putin despre fiecare.

1. Allspice (ienibahar) e facut din fructele unui copac tropical, din familia mirtului. Are aroma foarte puternica si miroase a amestec de nucsoara, cuisoare si scortisoara. E intalnit cu precadere in bucataria caraibiana.
Se foloseste pentru retete care necesita un timp mai mare de gatit, dar si in copturi (exemplu, placinta de dovleac), fripturi de vita, pudra curry, deserturi cu mere (spre exemplu, briose cu mere).
Trebuie depozitat in recipiente inchise ermetice, in locuri intunecoase. Fructele de ienibahar se gasesc pe piata uneori sub denumirea frantuzeasca de quatre épices.



2. Busuiocul este si picant, si acrisor simultan. Intrucat are o aroma puternica, nu trebuie amestecat cu alte mirodenii. Il gasim in: sos Pesto, fripturi, bauturi, alaturi de lactate etc. Rezista foarte bine in congelator. Opareste-l, apoi pune-l in forme de gheata, acopera-l cu ulei de masline si da-l la inghetat.

3. Cardamomul se prepara din semintele unei plante originare din India. Are aroma dulce si picanta si poate fi verde sau negru. Se foloseste pentru aluaturi, chiftelute, Chai (ceai negru picant), Lassi, turta dulce, muraturi picante, cafea. Il regasim si pe lista ingredientelor pudrei curry. Trebuie pus in locuri uscate, intunecoase si reci.

4. Chimionul are aroma foarte puternica. Semintele se pot sota in putin unt sau ulei de masline, apoi se gatesc cu orez. Bun pentru: curry, supe (tortilla), fripturi, fasole, taco. Se pastreaza macinat, ferit de umiditate, lumina si caldura.

5. Cimbrul are aroma asemanatoare cu cea a rozmarinului, dar nu la fel de puternica, si este bun pentru: sosuri cu unt, fasole etc. Trebuie pastrat in frigider, pentru ca la temperatura camerei rezista doar cateva zile.

6. Cuisoarele au aroma intre scortisoara si allspice. Dau aroma supelor si fripturilor, mai ales celor de porc si gasca, dar sunt bune si pentru carnatii de casa. Cuisoarele intregi sunt folosite pentru: supe, carne, legume, deserturi. In schimb, pudra de cuisoare e pusa in aluaturi si curry. Trebuie puse in recipiente etansate si in loc racoros, intunecos si uscat.

7. Frunzele de coriandru au unul dintre cele mai iuti gusturi dintre plantele aromatice. Gatite mai mult decat trebuie, pot fi mai amare. Ca sa nu se usuce si sa nu-si piarda din aroma, e bine sa fie puse in congelator.



8. Frunzele de dafin au aroma asemanatoare cu oregano, dar mai iute. Sunt folosite pentru aromarea bucatilor de carne fierte inabusit. Sunt un ingredient al bucatariilor frantuzesti si cubaneze. Le intalnim cu precadere in fripturi si supe. Rezista mai mult de 2 ani daca sunt ferite de umiditate.

9. Ghimbirul este radacina unei plante originare din China si una dintre cele mai importante mirodenii folosite in bucataria chinezeasca. Este picant, dulce si usor acru. Poate fi si uscat, si pus la murat.
Bun pentru: cartofi, sos alb pentru peste, briose, aluaturi, curry. In frigider rezista cateva saptamani. Cel uscat, in schimb, e bine sa fie ferit de umiditate, lumina si caldura.

10. Macul are aroma de nucsoara, de aceea o poate inlocui, si un gust delicat si placut.



11. Mararul cel mai bun este cel proaspat. Aroma lui e un mix de picant si patrunjel, iar gustul, putin amarui. Bun cu: lamaie, peste, cartofi, otet, muraturi. Intruca este o planta foarte fragila, rezista in frigider doar cateva zile, pus in apa rece.

12. Menta e buna pentru: hummus, ciocolata, ceai, bauturi alcoolice (Mojito, Julep), salata de fructe, carne, mazare etc. Frunzele de menta stau foarte bine cateva zile la temperatura camerei si vreo saptamana in frigider. In schimb, menta uscata, depozitata corect, tine si cateva luni.

13. Nucsoara e samanta uscata de la fructul unui copac vesnic verde. Este dulce si are aroma puternica. Buna pentru: lapte, tapioca, sarlota, spanac proaspat (in Franta), aluaturi si sosuri-crema (inclusiv sos de branza). Nucsoara trebuie ferita de lumina, caldura si umiditate.

14. Oregano e aromat si folosit cu precadere in bucatariile mediteraneene si in cea cubaneza. Bun pentru: pizza, friptura de vita, peste, fasole, parmezan, sos de rosii facut in casa.
Amesteca usturoi cu zeama de lamaie, oregano si ulei de masline (marinata pentru carne de vita). Pentru mai multa savoare, freaca usor intre palme frunzele de oregano.
Daca e proaspat, baga-l in congelator. Daca e uscat, tine-l sase luni maxim intr-un recipient, ferit de umitate, lumina si caldura.

15. Paprika poate fi dulce, iute sau afumata. Ea coloreaza si da aroma mancarurilor si e potrivita pentru: retete unguresti (spre exemplu, gulas), cartofi la gratar, salate de cartofi, supe. Pentru ca nu rezista mult timp, e bine sa o cumperi in cantitati mici.

Autor:  Alina Tibichi