Site coolinaria.ro

Sfaturi pentru gatit cu pergament


Sfaturi pentru gatit cu pergament Pergamentul este o hartie gresata, rezistenta la umezeala, care se foloseste in bucatarie intrucat are proprietati anti-aderente.

El se obtine prin tratarea hartiei cu acid sulfuric, apoi prin acoperirea cu silicon, un material rezistent la temperaturi mari.
Suprafetele lui sunt identice, astfel ca poate fi folosita oricare.

Ce trebuie sa stii despre pergament
- tine cont de faptul ca e bun ca sa nu arzi compozitia. In nici un caz nu are cum sa impiedice scurgerea lichidelor din ingrediente;
- foloseste intotdeauna pergament cand este mentionat acest lucru in reteta;
- nu confunda pergamentul cu hartia cerata. O poate inlocui, dar acest lucru nu este valabil si invers, intrucat hartia cerata ia foc la un moment dat;
- se foloseste pentru temperaturi de pana in 220-230 de grade Celsius. Daca depasesti aceste valori, capata o culoare mai inchisa;
- nu este indicat sa-l folosesti intr-un cuptor cu microunde.

In pergament poti gati: carne de pui, crustacee, peste (spre exemplu, somon cu sparanghel, legume, peste care sa adaugi vin alb, ghimbir, ierburi aromatice, supa, arpagic etc.



Sfaturi pentru gatit
Folosirea pergamentului este o tehnica clasica de gatit.
Pas 1: Deseneaza o inima mare pe hartie si decupeaz-o.
Pas 2: Deschide inima si pune pe o jumatate din ea gogosari feliati, ciuperci, rosii, morcovi, usturoi, arpagic. Toate ingredientele trebuie sa fie taiate uniform, ca sa fie gata in acelasi timp. Adauga ghimbir sau zeama de citrice si stropeste cu putin vin.

Pas 3: Acopera ingredientele cu cealalta jumatate de inima si sigileaza marginile. Indoaie hartia usor si cat mai ingrijit, ca sa nu o cutezi.
Pas 4: Da tava la cuptor pentru 8-10 minute, la 200 de grade Celsius. Ca sa desigilezi pachetelul, foloseste un cutit. Important este ca niciodata sa nu-l deschizi inainte de a expira timpul.

3 motive sa gatesti cu pergament
- nu mai ai nevoie sa folosesti uleiuri sau alte grasimi;
- preparatele se gatesc in grasimile proprii, care sunt naturale;
- evidentiaza aroma si savoarea ingredientelor.



La ce se foloseste pergamentul?
1. Pentru prajiturele. Pune o bucata de pergament pe masa si intinde aluatul pe ea. Apoi decupeaza diverse forme. Se vor desprinde mult mai usor de pergament decat daca ai fi folosit altceva.

2. Pentru a coace o prajitura / un blat. Tapeteaza cu pergament o tava de copt. Daca e nevoie, poti gresa putin marginile. Pune compozitia in tava, peste pergament, si baga in cuptor. Pergamentul se indeparteaza dupa ce se raceste blatul / prajitura.

3. Pentru decorarea unei prajituri. Impatureste un patrat de pergament ca sa obtii triunghi, apoi da-i forma conica. Ai grija sa-i impaturesti bine o extremitate. Umple-l cu o glazura pregatita anterior si decoreaza tortul. Astfel, inlocuiesti seringa pentru ornat.

Autor:  Alina Tibichi