Site coolinaria.ro

Secretele stilistilor culinari


Secretele stilistilor culinari Ingrediente similare, metode de gatit foarte asemanatoare si totusi mancarea ta nu arata la fel ca cea din revistele glossy ori de la televizor. De ce?

Pentru ca tu ai mancare adevarata, iar ceea ce ti se prezinta e rezultatul unor... pacaleli.
Da! Esti pacalit daca intr-adevar crezi ca laptele tocmai a fost turnat in pahar sau daca friptura aceea este reusita.
Ca aspect, arata foarte bine, dar gustul nu e nici pe departe pe masura.

De culisele reclamelor cu si despre mancare se ocupa stilistii culinari.
Ca sa iasa treaba cat mai bine, fiecare apeleaza la diverse trucuri si secrete.
Uite cateva dintre acestea:

1. Spuma unui cappuccino e obtinuta din... bule de sapun.
La fel se intampla si in cazul bauturilor carbogazoase. Ti se pare ca laptele e proaspat turnat in pahar? Chiar deloc! Pentru ca filmarile dureaza si cateva ore, e mult mai simplu sa i se adauge niste bule de sapun.



2. Clatitele stau perfect una peste alta si arata bine.
Cum? Cu bucati de carton puse intre ele, iar ca siropul sa alunece mai usor spre margini, se pulverizeaza apa. Aceeasi situatie e si la burgeri.

3. Friptura rumena, proaspat scoasa din cuptor, e cruda pe interior.
De obicei, pentru ca friptura de curcan sa arate apetisant, e acoperita cu un sos inchis la culoare, apoi udata cu apa, iar la final e retusat totul cu mai multi coloranti alimentari. Iar ca sa nu se lase pe interior, e umpluta cu prosoape de hartie.

4. Untul se topeste.
Ca sa para cat mai credibil, un stilist culinar foloseste un vas cu aburi portabil sau incinge o spatula, in functie de efectul vizual dorit. In majoritatea cazurilor, "shooting-ul" se face cu mancare rece, asadar, untul nu are cum sa se topeasca.



5. Arata ca o inghetata delicioasa si totusi are gust de untura.
Inghetata pe care o stii e facuta, in general, din grasimi si zahar pudra, toate colorate pentru a simula existenta mai multor sortimente. Un stilist culinar te poate pacali prin amestecarea unei glazuri (orice fel de glazura) cu zahar pudra. Arata perfect si rezista cateva ore.

6. Branza topita este, de fapt, branza fiarta.
Stilistii infierbanta putina apa, cufunda branza pentru cateva secunde, apoi o pun pe o felie de paine (probabil rece) pentru a obtine acel aspect de grasime.

7. Gratarul perfect e vopsit.
Nici pe departe nu arata asa de bine cand il faci tu! Indiferent cat ti-ai da silinta si cate retete ai incerca, n-o sa-ti iasa pentru simplul fapt ca mancarea de la TV ori din reviste nu e mancare.



8. In mod ciudat, fructele nu oxideaza.
Da, stim ca trebuie sa le stropim cu zeama de lamaie ca sa impiedicam innegrirea lor, dar cam atat. “Greselile” sunt corectate cu multi coloranti. Ce facem cu ciresele necoapte? Stilistii le inrosesc cu… ruj.

9. Feliile de bacon sunt perfect ondulate.
Asta pentru ca stilistii le ruleaza pe niste tuburi si le baga in cuptor sau le pun pe bucati de folie de aluminiu. Iar ca sa arate mai putin uscate si sa-ti lase gura apa, le ung apoi cu ulei.

10. Sandvisurile cu multe straturi nu rezista fara sa fie prinse foarte bine cu scobitori.

11. Multe glazuri sunt doar... ulei.
Efectul de stralucire iti cam atrage privirea, nu-i asa? Preparatul pare gustos, dar ce pacat ca e ulei!



12. Pentru un aspect cat mai proaspat, salatele sunt stropite cu apa.

13. Mancarea arata cel mai bine in farfurii albe.

14. Piureul de cartofi instant inlocuieste adesea unele preparate.
Spre exemplu, un cornet se umple pe jumatate cu piure, pentru ca baza sa fie rezistenta, iar cealalta jumatate cu inghetata.

15. Ca sa arate si mai bine in fotografie, un stilist rumeneste marginile unei fripturi cu ajutorul... becului.
Tot cu acesta topeste si fulgii de ciocolata.

Autor:  Alina Tibichi