Site coolinaria.ro

Sucurile naturale si dieta alimentara


Sucurile naturale si dieta alimentara Exista persoane care cred ca tin o adevarata dieta atunci cand se axeaza foarte mult pe consumarea de sucuri naturale, facute in casa. In realitate nu e vorba de o dieta alimentara ci doar de o cale la indemana de a imbunatati performantele la nivel metabolic prin detoxifierea organismului si aporturi bune de energie.

Astfel de sedinte de terapii pe baza de sucuri naturale pot fi realizate prin folosirea atat de fructe cat si de legume, uneori fiind chiar necesar sa diluam sucul obtinut cu putina apa pentru a-l putea consuma mai usor. Ca durata, in general, este vorba fie de 2-3 zile de astfel de suplimente in fiecare saptamana, fie chiar de maratonuri de 7-10 zile pe luna cand se aduce un aport mai mare de vitamine si minerale prin consumarea sucurilor naturale.

Daca pe parcursul unor astfel de sedinte se reduce la minimum consumul de carbohidrati si grasimi alimentare atunci se pot obtine scaderi bune in greutate datorita faptului ca, desi energizante, aceste bauturi au un continut caloric foarte redus. De obicei se urmareste si scaderea in greutate, dar mai mult, in special femeile cauta sa preintampine procesul de imbatranire cunoscut fiind rolul antioxidant al sucurilor naturale. In plus, se mai petrec si procese de curatare a organismului de toxine precum si alte fenomene benefice pentru sanatatea noastra generala.

Desi aducatoare de avantaje de necontestat, sedintele terapeutice pe baza de sucuri naturale nu trebuie prelungite prea mult astfel incat sa devina practic o dieta alimentara ci se recomanda cam 2 zile pe saptamana de astfel de suplimente urmate de o dieta echilibrata care sa includa si proteine, grasimi sanatoase si celelalte elemente esentiale pentru sanatatea organismului. De asemenea nu e deloc rau sa te consulti mai intai cu medicul inainte de a adopta un astfel de regim alimentar deoarece uneori ele vor fi chiar contraindicate daca se prelungesc mai mult de o zi pe saptamana.

Autor:  Lucia Mihailescu