Site coolinaria.ro

5 retete cu peste


5 retete cu peste Se intampla adesea sa nu mai stii ce sa gatesti ori sa nu-ti fie pofta de nimic. Ce obisnuiai sa gatesti parca nu mai este la fel de bun...
Tocmai de aceea, astazi va propunem 5 retete cu peste, usor de preparat.

1. Peste cu boabe de porumb
Ingrediente:
1 lingurita seminte de coriandru, patrunjel proaspat, frunze de coriandru, o bucatica de ghimbir curatat si taiat mai mare, 2 linguri ulei vegetal, sare, 2 lime feliate, 2 rosii medii taiate mai mare, cca 200 gr boabe de porumb proaspete, file de peste fara oase
Mod de preparare
Incinge grillul foarte bine. Prajeste semintele de coriandru la foc mare, in jur de 3 minute, apoi zdrobeste-le si pune-le in robot sau in tocatorul electric, impreuna cu ghimbirul, uleiul vegetal, frunzele de coriandru, patrunjelul, 1 lingura de apa si 1/2 lingurita de sare. Amesteca rosiile si porumbul cu 2 lingurite din compozitia pregatita anterior si potriveste de sare.
Pune cate un file de peste in mijlocul fiecarei folii de aluminiu. Acopera pestele cu mixul aromat pregatit, apoi adauga din compozitia cu rosii si porumb. Impacheteaza foliile, sigiland capetele, si pune pestele pe grill. Dupa 8-10 minute desfa pachetele, pune pestele in farfurii, aseaza feliile de lime si serveste.

2. Turtite din peste
Ingrediente:
1 lingurita coaja rasa de lamaie, 1 lingura zeama de lamaie, 1 lingura de apa (sau lichid de la conserva de ton), 2 lingurite mustar Dijon, piper negru, sare, 1 ou crud, 2 linguri ulei de masline, 1/2 lingurita unt, 2 linguri patrunjel proaspat tocat, 2 linguri arpagic tocat, sos Tabasco, cca 100 gr paine alba maruntita, 2 conserve de ton
Mod de preparare
Scurge tonul de apa sau uleiul din conserva si pune-l intr-un bol, alaturi de: mustar, coaja si zeama de lamaie, paine, sos, patrunjel si arpagic. Presara piper si sare. Gusta sa vezi daca mai trebuie ceva, dupa care adauga oul.
Imparte compozitia in 4 si modeleaza fiecare parte ca sa obtii chiftelute. Pune-le intr-o tava tapetata cu hartie cerata si da-le la rece. Dupa o ora prajeste-le in putin unt incins. Sunt gata cam dupa 7-8 minute. Chiftelutele de ton se servesc cu sos tartar sau felii de lamaie.



3. Supa mediteraneana de peste
Ingrediente:
1 ceapa tocata, 1/2 buc. ardei gras verde tocat, 2 catei de usturoi tocati foarte marunt, 1 conserva de rosii, cca 400 ml supa de pui, cca 200 gr sos de rosii, cca 100 gr ciuperci la conserva, cca ml suc de portocale, cca 50 gr masline negre feliate, 2 frunze de dafin, 1 lingurita busuioc uscat, 1/4 lingurita seminte de fenicul zdrobite, piper negru, cca 70 ml vin alb sec, cca 450 gr creveti medii, cca 450 gr file de cod
Mod de preparare
Pune toate ingredientele, cu exceptia pestelui si a crevetilor, intr-o oala. Acopera si lasa sa se gateasca la foc mic, pana la 4 ore. Cu 20-30 de minute inainte de final adauga crevetii si pestele. Supa e gata cand crevetii si-au schimbat culoarea si sunt opaci. Indeparteaza dafinul si serveste.

4. Sufleu de ton si rosii (reteta din dieta Dukan)
Ingrediente:
2 linguri pasta de rosii sau piure, 4 cepe de primavara feliate fin, 4 oua, 3 bucatele de branza ricotta degresata, 1 lingurita ulei de masline, 1 lingurita ulei de rapita (pentru gresat), o conserva de ton
Mod de preparare
Separa ouale. Bate spuma albusurile. Mixeaza galbenusurile cu branza, pasta de rosii si ceapa, apoi adauga bucatile de ton. Incorporeaza treptat albusurile. Toarna totul intr-un vas de sticla termorezistenta si baga in cuptorul incins la 150 de grade Celsius, 35-40 de minute.



5. Cod prajit cu ierburi
Ingrediente:
cca 350 gr firimituri de paine, patrunjel tocat + alte ierburi aromatice, 2-3 catei de usturoi, coaja rasa de la o lamaie, sare, ulei de masline, cca 900 gr file de cod
Mod de preparare
Incinge cuptorul la 200 de grade Celsius. Pune painea intr-o tava putin adanca. Amesteca usturoiul cu sarea, coaja de lamaie si patrunjelul. Pune mixul peste firimituri. Greseaza fiecare bucata de peste cu ulei de masline, cufund-o in mixul cu firimituri, apoi pune-o intr-o tava de copt. Dupa 12-15 minute este gata.

Autor:  Alina Tibichi