Site coolinaria.ro

Totul despre ceaiul negru


Totul despre ceaiul negru Ceaiul negru este extras din arbustul Camellia sinensis. Aroma, culoarea si gustul depind de soiul de arbust folosit si nu numai.
Mai trebuie avute in vedere: locul in care e cultivat (tara, regiune, gradina), anul si sezonul recoltarii, procesatorul etc.

Astazi, principalii producatori de ceai negru sunt: India, China, Sri Lanka si Kenya.

Cum se prepara ceaiul negru?
Mai intai frunzele sunt adunate si uscate. Apoi sunt rulate (“metoda ortodoxa”) sau zdrobite, iar la final oxidate si uscate (oxidarea presupune uneori un procedeu de fermentare, dar e termen impropriu, oricum).

Stiai ca...
...frunzele de ceai negru sunt mai oxidate decat cele de ceai alb, verde sau oolong si au o aroma si o savoare mai puternice?
...ceaiul negru, in China, e cunoscut drept “ceai rosu”? (denumirea are legatura cu nuanta rosiatica ramasa dupa fierbere).

Cele mai importante tipuri de ceai cunoscute:
- Assam. Provine din nord-estul Indiei. Are gust destul de puternic de malt si e folosit in multe bauturi. Poate fi baut cu lapte si zahar (este inclus in mic dejunurile englezesc si irlandez);
- Ceylon. Este originar din zona muntoasa a statului Sri Lanka si are usoara aroma de citrice;
- Darjeeling. Provine doar din cateva zone indiene de la poalele lantului muntos Himalaya. Ceaiul are aroma delicata, florala si de fructe (e numit si "sampanie din ceai"). Are cel mai bun gust atunci cand e baut simplu, fara zahar si lapte;
- Keemun. Este de undeva de prin China si miroase a fructe;
- Nilgiri. Are gust astringent. De aceea merge cu cateva cuburi de gheata;
- Lapsang Souchong. Fata de restul este mai puternic si are aroma de pin afumat;
- Yunnan este recomandat celor carora le place ciocolata.



Ceaiul negru – calitate si categorii
Calitatea ceaiului negru e data de marimea frunzelor. In functie de aceasta, un ceai poate avea un gust mai mult sau mai putin iute si nuante diferite:
1. Ceaiul din frunza intreaga se vinde uneori la punguta sau la kilogram. Prelucrarea frunzelor necesita o deprindere considerabila.
2. Ceaiul din frunze rupte se vinde la fel, la punguta si la kilogram.
3. Ceaiul facut din resturile ramase in urma obtinerii bauturii din frunze intregi.
4. Ceaiul facut din particule si mai mici decat cel de la punctul anterior. Acesta are timpul cel mai scurt de fierbere, dar si aroma cea mai putin evidenta.

Incearca
- ceai negru cu menta si whisky
- madlene cu ceai negru si miere
- Mojito cu ceai.

Autor:  Alina Tibichi