Site coolinaria.ro

Floriile si Saptamana Mare


Floriile si Saptamana Mare Aceste zile premergatoare unei mari sarbatori sunt pline de obiceiuri, credinte si traditii.
Daca unele s-au transmis din generatie in generatie prin Biserica, altele fac parte din credinta populara. Toate, insa, sunt respectate cu sfintenie.

Cu o saptamana inainte de Paste sarbatorim Floriile.
In popor, in zona Bucovinei, aceasta zi mai este numita Duminica Stalparilor.

Obiceiuri si traditii de Florii
In sambata dinaintea Floriilor, gospodinele dau de pomana placinte de post. Tot atunci, in unele regiuni, are loc Lazarita, un ritual la care participa doar fetele. Ele merg din casa in casa si colinda la fereastra, iar Lazarita (o fata imbracata mireasa) povesteste drama lui Lazar, feciorul plecat la oi.

Conform credintei populare, asa cum va fi vremea de Florii, la fel va fi si de Paste, iar daca ies broastele din balta in acea zi, atunci vom avea parte de o vara frumoasa.

Tot de Florii se merge la biserica cu ramuri de salcie si cu asa-zisii "matisori". Dupa ce crengile sunt binecuvantate, sunt duse acasa si asezate la icoane. Pe parcursul anului sunt folosite pentru a avea spor in gospodarie, pentru a scapa de boli, pentru impodobirea stupilor, precum si pentru a avea noroc in dragoste.
In unele zone ale tarii, parintii isi lovesc usor copiii cu nuielusa de salcie adusa de la biserica pentru a fi sanatosi tot anul.

Obiceiuri si traditii in Saptamana Mare
In popor se spune ca cerul este inchis in Saptamana Mare, adica sufletul celui decedat e dus in Iad. Cerul e deschis, in schimb, in timpul marilor sarbatori (Paste si Craciun).

Luni
Gospodinele au voie sa deretice prin locuinte, iar barbatii sa munceasca la camp (de luni pana miercuri).

Marti (Martea Seaca)
Nu se planteaza si nu se sadeste absolut nimic, intrucat se crede ca pamantul nu va rodi. Bunicile noastre respecta aceasta zi si pentru ca animalele sa nu starpeasca.

Miercurea Mare
Cenusa care se formeaza astazi in sobe este buna drept ingrasamant pentru straturi.

Joia Mare (Joia Patimilor)
Ca si in Vinerea Mare, nu avem voie sa spalam rufe. De asemenea, gospodinele nu pun closti, ca sa nu iasa din oua doar cocosi, insa dau de pomana uliului, pentru ca acesta sa nu mai omoare puiii de gaina.
Se duc la biserica miere de albine, prescuri, fructe si colaci pentru a fi binecuvantate si date de pomana.
Joia Mare este ziua potrivita pentru plantarea pomilor.



In popor se spune ca, daca postesti din Joia Mare si pana la Pasti, vei sti cu trei zile inainte cand vei muri.
Tot acum se vopsesc ouale si se coc pasca si cozonac. Cine nu are timp, poate face aceste lucruri si in Sambata Mare.
Pana in Joia Mare, femeile trebuie sa termine de tors lana. Altfel, au de suferit din cauza Joimaritei, o zeitate despre care se spune ca pedepseste lenea.

Vinerea Mare (Vinerea Neagra, Vinerea Seaca)
Este o zi foarte stricta. In primul rand, se tine post negru. In al doilea rand, nu se seamana absolut nimic pe camp si nici nu se face mancare. Bunicii cred ca, daca ploua in Vinerea Mare, vom avea o perioada ploioasa imediat dupa Paste.

Sambata Mare
E ziua ultimelor pregatiri inainte de Inviere. Spre seara, gospodinele pregatesc cosul cu bucate, pentru merge cu el la biserica.

Se spune ca portile Cerului se deschid in noaptea de Inviere, iar dorinta pe care ti-o pui atunci se va implini.

Imediat dupa venirea de la biserica, toti cei din casa se spala cu apa curata, pusa intr-un bol cu ou rosu si ban de argint. Apoi se ia o bucatica de anafura si o gura de aghiasma. Urmeaza ciocnirea oualor (doar cap in cap in prima zi de Paste). Bineinteles, trebuie sa ne intoarcem de la biserica cu lumanarea aprinsa.

Saptamana Pastelui mai este numita Saptamana Alba ori Saptamana Luminata. Batranii spun ca cine moare in acele zile merge direct in Rai.

Autor:  Alina Tibichi