Site coolinaria.ro

Cojile de oua - 12 intrebuintari uimitoare


Cojile de oua - 12 intrebuintari uimitoare De fiecare data cand gatim cu oua, aruncam cojile. In fond, noi aveam nevoie de albusuri si galbenusuri...
Ei bine, sa stiti ca si ele pot fi folosite in casa si gospodarie!
Iata 12 intrebuintari uimitoare ale cojilor de oua:

1. Masca pentru pielea iritata.
Pune o coaja de ou intr-un bol mic si toarna peste ea niste otet din cidru de mere, cat sa o acopere. Dupa cateva zile, acopera intr-un strat subtire iritatiile pielii cu acest mix.

2. Masca nutritiva pentru ten.
Usuca niste coaja de ou, piseaz-o foarte marunt intr-un mojar, apoi amestec-o cu un albus si pune mixul pe fata. Lasa masca sa se usuce, dupa care clateste-te.

3. Solutie de curatat.
Amesteca mai multe coji de oua cu putina apa si detergent de vase, apoi freaca oalele si tigaile. Este o solutie fara substante toxice!

4. Lumanarele.
Pune un fitil in coaja de ou, adauga ceara fierbinte, las-o sa se intareasca, dupa care sparge coaja.



5. Fertilizator pentru ghiveci.
Pune cojile de ou intr-un bol cu apa si acopera-l. Cand trebuie sa uzi florile din casa, foloseste aceasta apa.

6. Fertilizator pentru gradina.
Datorita faptului ca au calciu si multe minerale, sunt indicate pentru fertilizarea pamantului din gradina. Piseaza niste coji, pune-le in groapa sapata, fixeaza planta, apoi acopera cu pamant. O data la doua saptamani presara alte coji de oua pisate de jur imprejurul plantei. Astfel tii la distanta si ramele, melcii si alti paraziti.

7. Mini ghiveci.
Fixeaza intr-un cofraj niste oua sparte intr-un capat si golite. Lasa-le sa se usuce, apoi pune foarte putin pamant in ele si infige usor 1-2 seminte de floare. Cand acestea sunt suficient de mari, sparge coaja si muta-le in ghiveci.

8. Impotriva animalelor de companie.
Pentru ca pisica sa nu-ti mai foloseasca gradina drept litiera, pune coji de ou acolo unde stii ca se duce de obicei. Astfel, o vei dezvata de acest prost obicei.

9. Creta.
Ai nevoie de: 5 coji de ou, 1 lingurita faina, 1 lingurita apa foarte fierbinte si colorant alimentar. Spala si pune la uscat coaja de ou, dupa care piseaz-o foarte bine, ca sa obtii pudra. Amesteca apa cu faina, apoi pune o lingurita de coaja de ou. Omogenizeaza, ca sa obtii o pasta groasa. Adauga 1-2 picaturi de colorant si da forma “aluatului”. Pune-l pe un prosop absorbant si tine-l asa cam 3 zile, pana se usuca.



10. Inalbitor pentru rufe.
Sunt persoane care spun ca niste coaja de ou pisata, pusa intr-o punga in cuva masinii de spalat, ajuta la indepartarea petelor.

11. Supliment de calciu.
Usuca timp de 8 minute, la vreo 170 de grade, niste coaja de ou, apoi piseaz-o si consum-o zilnic cu miere de albine, suc ori smoothie.

12. Cafea cu gust mai bun.
Pune cateva bucatele de coaja pisata in cafea, inainte de a o fierbe. Va avea un gust mai putin amar. Iar dupa ce ai terminat de baut, varsa zatul si coaja de ou intr-un ghiveci, spre exemplu. E un compost excelent pentru plante.

Curiozitati despre cojile de oua
- coaja inseamna 9-12% din greutatea totala a unui ou;
- coaja are pori, deci oxigenul si dioxidul de carbon patrund prin ea si usuca oul;
- contine carbonat de calciu, acesta fiind un "ingredient" important al antiacidelor gastrice;
- culoarea este influentata si de hrana, dar si de soiul pasarilor.

Autor:  Alina Tibichi