Site coolinaria.ro

Primavara in bucataria ta


Primavara in bucataria ta Si bucataria ta trebuie sa simta venirea primaverii. Asta inseamna ca merita o curatenie si o reorganizare ca la carte. Iata cateva sfaturi care sa te ajute sa-ti readuci bucataria la viata.

1. Curata frigiderul rapid
Cu siguranta nu vrei sa-ti petreci primele zile de primavara curatand frigiderul, asa ca e mai bine sa o faci rapid. Arunca tot ceea ce nu ai nevoie, ce nu mai mananci sau ce a expirat. Cu cat o faci mai repede, cu atat vei avea mai mult timp liber.

2. Fa curat in camara
Din nou, nu vrei sa pierzi prea mult timp facand nici acest lucru. Fa putina ordine in camara si s-ar putea sa scoti la iveala gemuri de care ai uitat sau alimente care s-au stricat. Dupa ce ai ordonat-o, e timpul sa mergi la cumparaturi, pentru a o umple din nou, de data asta cu alimente pe care le vei folosi.

3. Pune cateva flori
Primavara inseamna flori colorate si vesele. Si bucataria ta trebuie sa se bucure de aceste culori, asa ca alege cateva flori proaspete si pune-le langa geam, unde vor avea caldura si lumina. De exemplu, orhideele sunt alegeri bune si nu vor ocupa prea mult spatiu.



4. Prosoape noi
Scapa de prosoapele pe care le tii in bucatarie de asta iarna si cumpara unele noi si vesele. Prosoapele de bucatarie se gasesc usor si sunt o metoda simpla si ieftina de a-ti inveseli casa. Cauta-le pe cele mai frumoase si pune-le undeva la vedere.

5. Putina arta
Un tablou micut este perfect pentru bucatarie. Nu va ocupa prea mult spatiu si nici nu te va distrage de la activitati. Va fi doar un plus de culoare si fericire.

6. Aranjeaza o masa frumoasa
Intr-o dimineata de weekend, fa-ti placerea de a lua micul dejun pe o masa aranjata. Deschide larg geamurile pentru a aerisi, pune o fata de masa vesela si cateva flori. Gateste-ti micul dejun preferat si bucura-te alaturi de cei dragi.

Autor:  Andreea Utza