Site coolinaria.ro

Dieta cu calorii negative


Dieta cu calorii negative Dieta cu calorii negative nu trebuie folosita ca un substitut pentru o reteta de slabire uzuala. Scopul ei este de a va ajuta in acele zile in care nu va puteti abtine sa respectati dieta obisnuita. Numele acestei diete va conduce intr-o directie gresita. Nici o mancare nu are zero calorii. Numele se refera la rezultatele in momentul in care digerati aceste alimente.

Dieta cu calorii negative este una dintre cele care se bazeaza pe alimentele care produc un surplus de enzime - produse bogate in saruri minerale, vitamine care contin putine proteine si hidrati de carbon, cu un procent caloric de 90 de calorii la 100 de grame.

In aceasta categorie intra fructele, legumele si condimentele. Enzimele au rol nu numai de descompunere a alimentelor pe care le mancati, ci si de implicare in digestie, influentand procesul de stimulare al metabolismului.

Pentru ca dieta cu calorii negative sa aiba rezultate bune, alimentele trebuie consumate in forma lor naturala. Cele mai indicate sunt: fructele - ananas, capsuni, grapefruit, lamai, portocala, mere etc; legumele - ceapa, castravetele, morcovii, varza, telina, usturoiul, spanacul etc, iar ca mirodenii - mararul, patrunjelul, busuiocul, cimbrul, menta, cuisoarele, scortisoara, tarhonul etc. Rezultatul va fi pe masura deoarece sunt consumate mai multe calorii decat cele acumulate din alimentele pe care le mancati.

Partea cea mai frumoasa a acestui regim este ca, mancand foarte multe cruditati si alimente sanatoase, iti imbunatatesti metabolismul si ca se poate combina cu alt program al altei diete. Cum nu exista doar parti pozitive intr-un regim de slabit iti voi aduce si cateva contraargumente: nu exista o dovada stiintifica a eficientei ei, nu poti numara caloriile arse, exclude alimente esentiale pentru o sanatate buna si eficienta ei este strans legata de metabolismul corpului. Astfel la persoanele cu metabolism mai lent este posibil sa nu dea rezultatele scontate.

In timpul regimului, obligatoriu nu trebuie sa consumati: bauturi alcoolice, paine, zahar, prajeli, miere de albine. O mancare sanatoasa reprezinta o hrana proaspata, variata, bogata in substante vitale, cu multe vitamine, cu saruri minerale si oligoelemente. Astfel nu veti fi nevoiti sa optati pentru produsele dietetice despre care se stie ca sunt foarte periculoase pentru organism, fiind facute din uleiuri vegetale hidrogenate, alterate din punct de vedere chimic si private de substante nutritive. Si nu uita ca inainte de a incepe orice tip de regim alimentar este bine sa iti consulti medicul!

Autor:  Simona Stefanuca