Site coolinaria.ro

Vorbitul cu gura plina, mai mult decat o regula de bune maniere


Vorbitul cu gura plina, mai mult decat o regula de bune maniere Copiii sunt extraordinar de amuzanti in drumul lor spre cunoasterea lumii si a vietii. Noi adultii suntem insa de multe ori rautaciosi si ne amuzam pe baza ignorantei lor, uitand ca am fost si noi candva asa. Am, de exemplu un verisor care, cand era mic, daca il intrebam „ce mananci” deschidea imediat gura sa imi arate. Urat din partea mea ca puneam intrebari in timp ce el era cu gura plina, frumos din partea lui ca respecta regula invatata de la parintii lui de a „nu vorbi cu gura plina”.

Aceasta regula de baza din bunele maniere este poate una dintre cele mai dificile de respectat dar si una esentiala pentru a evita unele neplaceri extrem de grave. Cand parintii isi invata copiii aceasta regula, o justifica prin argumente de genul „nu e frumos”, „fiecare lucru trebuie facut separat” dar nimeni nu spune „te poti ineca” sau „ti se poate face foarte rau”.

Dincolo de criteriul estetic, prin care nimeni nu vrea sa vada talentul tau de masticator, vorbitul si mancatul concomitent constituie o combinatie foarte periculoasa. De fapt trebuie sa executi in acelasi timp doua procese diferite: sa respiri si sa inghiti. Informatiile care ajung la creier se pot amesteca si mancarea in loc sa intre pe traseul digestiv ajunge pe cel respirator si poate provoca o nenorocire.

Fiecare lucru trebuie facut la timpul lui. Nu e nici o graba, poti inghiti si apoi poti spune ce ai de spus, elegant si fara riscuri. Suntem astfel conceputi incat sa nu putem fi atenti in egala masura la doua actiuni pe care le facem (nu suntem toti genii). Atentia omului este selectiva si alege din jur doar cate un lucru asupra caruia se concentreaza, restul ramanand undeva in fundal pentru o vreme. Nu putem fi atenti si la inghitit si la respirat in acelasi timp, creierul opereaza o alegere si daca alege sa respire cand ar trebui sa inghita... nu are rost sa insist.

Asadar, chiar daca nu tii neaparat la eticheta, este important sa nu vorbesti cu mancarea in gura si te atentionez ca, daca totusi faci aceasta greseala, nu este suficient sa o maschezi acoperindu-ti gura cu mana.

Autor:  Raluca Alupoaie