Site coolinaria.ro

Dieta de vara


Dieta de vara Pe măsură ce temperatura începe treptat treptat să urce peste 30 grade se simte nevoie unei schimbări în alimentaţie. Soarele puternic ne mai taie din pofta de mâncare dar chiar și așa, specialiștii ne avertizează să introducem în alimentaţie câte puţin din cele trei categorii de nutrienţi esenţiali pentru buna funcţionare a organismului: grăsimi, proteine și glucide.

Oricât de tentant ar părea, mai ales pentru doamnele și domnișoarele care își doresc să mai elimine câteva kilograme, grăsimile nu trebuie excluse din alimentaţie. ,,Este recomandat ca până la un maximum de 35% din aportul caloric zilnic să provină din lipide conform Departamentului de Agricultură al Statelor Unite ale Americii și Departamentului de Sănătate și Servicii Umane. Iar dintre acestea este bine ca mai mult de 90% să fie grăsimi nesaturate. Menţionez că cele mai importante grăsimi „bune”, nesaturate, sunt grăsimile esenţiale Omega 3 şi Omega 6.” a declarat dr. Luana Sahian, consultant în nutriţie.

Grăsimile bune sunt în general grăsimile de origine vegetală și cele care se găsesc în pește Cum le recunoaștem? Grăsimile bune, nesaturate, se regăsesc în produsele care au consistenţă moale sau chiar lichidă chiar la temperaturi scăzute, cum ar fi în frigider. Un bun exemplu pot fi margarinele tartinabile sau maionezele de calitate. Acestea două conţin și grăsimi esenţiale Omega 3 și Omega 6, alt tip de grăsimi bune. Acestea se găsesc de asemenea și în fructele oleaginoase precum seminţe, alune de pădure, fistic, dar și în peşte. La polul opus, ar trebui să limităm consumul de carne grasă, lactate grase, unt, smântână, produsele de patiserie, biscuiţi, care sunt surse clasice de grăsimi saturate, așa numitele grăsimi rele, care favorizează creşterea colesterolului din sânge.

O gustare de vară, dar care furnizează și o mare parte din nutrienţii esenţiali o putem obţine din: o felie de pâine integrală, 10g de margarină tartinabilă de calitate, o felie de telemea mai puţin sărată și două trei felii de roșii sau alte legume preferate. Pâinea integrală ne oferă carbohidraţii de care avem nevoie, inclusiv o cantitate importantă de fibre, margarina tartinabilă ne furnizează grăsimile bune și mai ales cele esenţiale Omega 3 și Omega 6, brânza telemea ne asigură proteine de bună calitate iar legumele ne aduc in alimentaţie diferite vitamine și minerale, necesare bunei dezvoltări și functionări a organismului.

,,La fel de important ca o alimentaţie corectă și sănătoasă este și hidratarea. Bea apă sau consumă alimente bogate în apă de la fructe, legume, supe și până la ceaiuri. Cantitatea totală de lichide ingerate ar trebui să fie luată în calcul, nu numai apa.” a precizat dr. Luana Sahian. Formula pentru calculul necesarului de lichide este relativ simplă și ia în considerare – printre altele - vârsta, greutatea, efortul depus și temperatura mediului ambient. Lichidele sunt toate sursele bune de apă: ceaiul, sucurile de fructe, supele, ciorbele, laptele (preferabil degresat). Fructele cu un conţinut mare de apa precum pepenele roșu se pot consuma de asemenea în sezonul cald în scopul hidratării. Apa plată nu trebuie uitată și recomandarea de consum – în cadrul terapiei medicale nutriţionale - trebuie atent nuanţată. Un calcul simplu spune că este necesar 1ml apă pe kcal de energie consumată, formula valabilă pentru adulţii în repaus.

Acordă atenţie cantităţii de lichide consumate și ai grijă ca mesele să fie ușoare și sănătoase și vei avea o vară lipsită de griji.

Autor:  Iosub Alin