Site coolinaria.ro

Evitati caldura, apeland la metode mai simple de gatit!


Evitati caldura, apeland la metode mai simple de gatit! - Mai mult decat orice, nu va apucati de gatit la amiaza, cand temperatura este foarte ridicata ci preferati sa gatiti dimineata, inainte de ora 9:00, sau chiar si seara.

- Folositi mai rar cuptorul aragazului pe timp de vara, acum fiind momentul optim sa preparati gratare in aer liber sau sa apelati mai des la cuptorul cu microunde.

- Evitati in anotimpul calduros alimentele care se gatesc pe timp indelungat si la temperaturi inalte precum fasolea, orezul, ciorbele de carne si altele.

- Atunci cand gatiti la aragaz nu utilizati decat un singur ochi al acestui dispozitiv, lasand ingredientele deja gatite deoparte si asteptand sa preparati si restul mancarii. Astfel temperatura din bucatarie nu va creste simtitor si inca in foarte scurta vreme.

- Marinatele si alte sosuri similare trebuie speculate mai des pe timp de vara deoarece fragezesc bine ingredientele care vor cere un timp mai scurt la gatitul la temperaturi inalte.

- Ingredientele proaspete nu trebuie lasate la frigider mai mult de o noapte deoarece altfel nu vor mai fi deloc proaspete ci doar reci.

- Ambalajul de plastic este complet de evitat pe timp de vara si alimentele achizitionate in asemenea ambalaje trebuie scoase imediat si transferate pe platouri acoperite, la frigider.

- La gatit pe timp de vara, termometrul si ceasul de bucatarie sunt cei mai buni prieteni ai bucatarului, ajutandu-l pe acesta sa prepare mancarea in timp util si dandu-i posibilitatea sa mai respire detasat pentru cateva minute bune.

- Carnea si alte alimente care se gatesc mai greu trebuie feliate mai subtire pentru a grabi timpul lor de preparare.

- Alimentele preparate la gratarul de aragaz se gatesc oricum mult mai repede decat daca se apeleaza la tigaia obisnuita si merita speculata si aceasta optiune.

- Toate ingredientele retetei culinare ar trebui taiate mic pe timp de vara pentru a se gati mai gustos, dar si mai repede.

- In multe locatii, supermarketurile ofera si preparate de-a gata, care pot fi apoi utilizate acasa, la prepararea unei mancari mai complexe (aripioare de pui si piept de pui prajite, cartofi prajiti, legume boabe fierte, salata de vinete, sos de rosii, peste prajit si altele).

- Salatele sunt mancarea preferata pe timp de vara, dar nu trebuie uitat ca si aici trebuie folosite ingrediente cat mai nutritive si variate, unele, e drept, necesitand gatitul la temperaturi inalte, dar pentru relativ scurta vreme.

Autor:  Lucia Mihailescu