Site coolinaria.ro

Sachertorte


Sachertorte este de fapt un tort de ciocolata inventat de Franz Sacher in 1832 si este una dintre cele mai faimoase specialitati vieneze. Desi aceasta reteta de sachertorte este destul de complexa si necesita ceva timp pentru a o prepara, rezultatul final va fi mult peste asteptari.

Sachertorte

Ingrediente:
  • - Ingrediente pentru blat:
  • 200g ciocolata amara de foarte buna calitate (cu masa de cacao de cel putin 50%)
  • 8 galbenusuri
  • 125g unt
  • 10 albusuri
  • 140g zahar pudra
  • 125g faina
  • - Ingrediente umplutura:
  • 8 linguri gem de caise
  • - Ingrediente glazura:
  • 150g ciocolata de foarte buna calitate
  • 250ml frisca
  • 180g zahar vanilat
  • 1 ou
Mod de preparare:
Topim pe baie de aburi ciocolata amara, rupta in bucatele. Batem usor 8 galbenusuri, adaugand treptat 125g unt topit si ciocolata amara topita. Batem spuma 10 albusuri, pana cand spuma formata se tine foarte bine de tel. Adaugam apoi 140g zahar pudra, usor vanilat, si continuam sa batem albusurile pana cand spuma este din nou ferma.

Incorporam o treime din spuma in compozitia de ciocolata si galbenusuri, amestecam prin rasturnare, apoi adaugam restul de albusuri batute. Adaugam in ploaie 125g faina cernuta si amestecam ingredientele pana cand compozitia se omogenizeaza. Nu prelungiti operatiunea de amestecare!

Ungem cu unt si tapetam cu faina 2 forme rotunde de tort. Impartim compozitia in cele 2 forme in mod egal. Nivelam compozitia si coacem blaturile la foc potrivit, in cuptorul incalzit dinainte. Daca nu avem 2 forme, putem coace blatul in una singura si apoi il taiem usor in doua. Scoatem blaturile din tavi, dupa ce s-au copt si le lasam pe un gratar sa se raceasca.

Intre timp, preparam glazura: topim intr-o cratita 150g ciocolata rupta in bucati, amestecand mereu cu o lingura de lemn. Adaugam 250ml frisca proaspata si 180g zahar vanilat si lasam compozitia sa fiarba 5 minute, fara sa amestecam. Batem un ou intreg si adaugam, treptat, 3 linguri din compozitia de ciocolata. Dupa fiecare cantitate de ciocolata adugata, batem oul energic. Apoi turnam compozitia obtinuta in restul de ciocolata topita, amestecand mereu. Luam de pe foc si lasam glazura la racit.

Ungem un blat racit cu gemul de caise trecut prin sita. Punem desupra al doilea blat. Turnam peste acesta glazura preparata anterior si racita la temperatura camerei. Punem tortul pe un platou, in frigider, cel putin 3 ore, pana cand se intareste glazura. Il scoatem din frigider cu o jumatate de ora inainte de momentul servirii.


Pofta buna!