Site coolinaria.ro

Spuma de caise


Caisele sunt fructele care contin cea mai mare contitate de provitamina A, iar 2 caise asigura necesarul zilnic al unui adult. Pe langa aceasta vitamina, ele mai contin fosfor, calciu, fier si magneziu. Eu as mai adauga si ca sunt delicioase daca sunt din cele romanesti. Din aceasta serie va recomand aceasta spuma de caise.

Spuma de caise

Ingrediente:
  • 3 albusuri
  • 450g zahar
  • 1 lingura zeama de lamaie
  • 500g caise fara samburi
  • - Ingrediente pentru decor:
  • 2-3 caise
  • frisca
Mod de preparare:
Punem caisele fara samburi intr-un castron, taiate in cubulete si le presaram cu jumatate din cantitatea de zahar si le lasam in repaus.

Batem albusurile spuma, adaugand treptat restul de zahar si zeama de lamaie. Batem din nou pana cand spuma se tine bine de tel. Adaugam fructele si siropul pe care l-au lasat. Batem in continuare amestecul pana cand spuma se formeaza din nou, se intareste si se tine bine de tel.

Turnam imediat spuma in cupe tinute la rece. Ornam cu felii de caise si frisca.


Pofta buna!