Site coolinaria.ro

Spuma cu apa de flori de portocal


Minunantele sticlute cu apa de flori de portocal sunt adevarate potiuni miraculoase sau elixire pretioase. Le gasim in buticurile naturiste sau pe net in shop-urile online.

Din cand in cand desfacem dopul si mirosim cu placere suava esenta, nestiind prea mult ce sa facem cu el iar pe langa rolul sau de regenerant si tonic, calmant si parfumant, relaxant si hidratant poate fi si un excelent aromatizant natural al deserturilor noastre.

Dar iata mai jos o reteta care pune in evidenta minunata valoare a apei de flori de portocal!

Spuma cu apa de flori de portocal

Ingrediente:
  • 200 ml smantana lichida
  • 1 oua
  • 3 linguri apa de flori de portocal
  • 150 gr zahar tos
  • 1 praf de sare
Mod de preparare:
Smantana lichida scoasa direct din frigider, se bate cu mixerul.
Galbenusul se separa de albus. Se amesteca cu apa de flori de portocal si cu zaharul pana ce compozitia devine o spuma. Albusul se bate spuma tare si i se adauga un praf de sare.

Frisca obtinuta se amesteca usor cu albusul batut spuma si apoi prin miscari usoare de sus in jos se incorporeaza si galbenusul frecat cu zahar in care a fost incorporata si apa de flori de portocal.

Compozitia se pune in pahare sau cupe individuale si se tin la rece in frigider cel putin 1 ora inainte de a fi servite.


Pofta buna!