Site coolinaria.ro

Briose cu afine


Aceasta reteta este traditionala pentru prepararea brioselor clasice, avand ca ingrediente oua, faina, putin lapte, cateva arome si minunatele afine.
Secretul prepararii brioselor este de a face totul cu repeziciune, de a avea cuptorul foarte bine incalzit si formele la indemana.

Briose cu afine

Ingrediente:
  • 2 oua
  • 250 gr faina
  • 250 ml lapte
  • 1 lingurita praf de copt
  • 50 gr unt moale
  • 100 gr zahar pudra
  • 225 gr afine
  • 1 lamaie ptr coaja si suc din 1/2 lamaie
Mod de preparare:
Faina se cerne intr-un vas mai mare, se adauga praful de copt, untul taiat cubulete, zaharul, coaja si sucul de lamaie, laptele amestecat in prealabil cu ouale batute.
Se amesteca totul cu varfurile degetelor. Se incorporeaza apoi afinele si ne folosim apoi de o spatula manuita delicat pentru a nu zdrobi fructele.
Este posibil ca aluatul sa capete un aspect grunjos, dar acesta nu este un impediment.

Compozitia se pune cu o lingura in formele de silicon (la 3/4 din capacitate) si acestea se introduc imediat in cuptorul care a fost preincalzit la 200°C.
Se coc timp de 25-30 min.
Dupa ce capata o culoare aurie, usor rosiatica, se scot din cuptor si se lasa sa se racoreasca cateva minute dupa care se scot din forma.
Se pot servi calde, impreuna cu o ceasca de ceai sau cafea.


Pofta buna!