Site coolinaria.ro

Terina de somon cu busuioc


Aceasta reteta traditionala impleteste in mod special gustul fin al somonului cu buchetul intens de arome al busuiocului, care acum este in plin sezon.
Antreul va avea atat gustul, cat si aspectul placut, daca este introdus in cuptor in vase individuale de ceramica sau intr-o forma de copt din silicon.

Terina de somon cu busuioc

Ingrediente:
  • 500 gr somon
  • 4 oua
  • 300 gr smantana
  • 1 legatura de busuioc proaspat
  • 1 praf de sare
  • 1/2 lingurita de piper macinat
  • 2 cuburi concentrat de legume
  • 0,75 l apa
  • 0,25 ml vin alb
  • 2 frunze de telina
  • 1 foaie de dafin
  • 50 gr concentrat de rosii (1 cutie mica)
  • 1 crenguta de cimbru
Mod de preparare:
Se dizolva cubul concentrat de legume in apa si se amesteca cu vinul. Se pune la fiert pentru 5 min.
Se adauga frunza de telina, frunza de dafin, crenguta de cimbru, putina sare si piper si se lasa sa mai fiarba inca 10 min.
Se prepara din vreme si se lasa sa se raceasca total.

Pestele se pune intr-un vas, se acopera cu aceasta supa concentrata amestecata cu vinul alb si se fierbe la foc redus timp de 10 min.
Dupa ce s-a fiert, pestele se scoate din vas, se scurge bine si se zdrobeste cu ajutorul unei furculite.
Se adauga smantana groasa amestecata cu concentratul de rosii, cu ouale batute, se sareaza si se pipereaza dupa gust.
Se amesteca aceste ingrediente usor cu o furculita.

Se pregatesc pentru copt forme individuale de ceramica sau o forma de copt din silicon.
Vasul de silicon se introduce intr-un vas cu apa, pentru a fierbe la bain-marie, in cuptorul incalzit la 200°C.
In cazul in care se opteaza pentru varianta cu vase individuale, acestea se pun intr-o tava cu apa si se introduc in cuptor la aceeasi temperatura si se coc timp de 30 min.

Se servesc dupa ce se racesc, alaturi de salata de legume, de o garnitura de orez si de maioneza si pesto proaspat facut in casa.

Foto: Wikipedia


Pofta buna!