Site coolinaria.ro

Crap unguresc


Reteta "Crap unguresc" face parte din proiectul "Descopera traditiile culinare romanesti", derulat de agentia de relatii publice Russenart Communications in parteneriat cu brandul Arpis si este primita de la Adrian Buzoianu.
Crapul a fost preparat de bucatarii restaurantului Casa Oprescu (Parcul Tineretului) si poate fi degustata in cadrul restaurantului, la un pret promotional.

Crap unguresc

Ingrediente:
  • Pentru 50 portii:
  • 7,5 kg crap fara cap
  • 1 kg ceapa
  • 1 kg bulion
  • 250 g ardei verde
  • 500 g costita afumata sau slanina afumata
  • 1,25 kg smantana
  • 1 L ulei
  • 50 g boia dulce
  • 7,5 kg cartofi
  • 2 kg rosii
  • 150 g sare
Mod de preparare:
Pestele se curata, se spala, se taie in portii si i se da sare.
Cartofii, ceapa si ardeiul verde se curata, se spala si apoi se taie in felii subtiri. Costita sau slanina afumata se taie, de asemenea, in felii.

Se pun toate intr-un vas si peste ele se toarna bulionul si boiaua, dupa care se amesteca bine.
Din aceasta compozitie se asaza jumatate intr-o tava, se pune ulei peste ea, iar apoi se asaza bucatile de peste.

Peste portiile de peste se asaza cealalta jumatate de compozitie. Se da un praf de sare si apoi se pun rosiile taiate felii mai mari si smantana.

Tava se baga la cuptor, la foc moale si se lasa pana cand preparatul este gata.


Pofta buna!