Site coolinaria.ro

Dieta Wall Street


Dieta Wall Street Asa cum se poate intui din chiar numele sau, dieta Wall Street se adreseaza in special oamenilor de afaceri deosebit de ocupati, adica profesionistilor care lucreaza dupa un program "flexibil", care nu le poate permite nici servirea meselor la ore fixe si nici asumarea unei strategii alimentare sanatoase.

Dieta Wall Street este creatia nutritionistei de origine americana, Heather Bauer, care propune o abordare initiala plecand de la stabilirea clara a tipului de personalitate alimentara a persoanei-tinta si continua apoi prin propunerea unui set de reguli care sa permita nu doar includerea unui meniu echilibrat la dieta, dar si controlul portiilor la masa sau al gustarilor dintre mese.

Exista astfel persoane care nu prea dau atentie la ce consuma la mesele zilnice, fiind multumiti ca au cu ce sa isi umple stomacul si exista persoane mai pretentioase, care pun mare accent pe valoarea nutritiva a alimentelor ingerate, dar care in egala masura tind sa neglijeze alti factori importanti pentru o dieta echilibrata.

Persoanele din prima categorie, cei care mananca mecanic si fara sa stie prea bine ce, ar trebui fie sa identifice un restaurant decent din apropierea locului unde isi desfasoara activitatea si sa serveasca regulat masa acolo, fie sa se bazeze exclusiv pe ajutorul sotiei sau a unei bucatarese cu experienta care sa le prepare mesele zilnice, sanatoase si pline de nutrimente.

Persoanele care acorda mare atentie alimentelor de la meniul zilnic, dar care, din graba, nu supravegheaza atent portiile la masa sau nu servesc masa pe indelete, civilizat, ar trebui sa isi organizeze mai strict timpul alocat servirii mesei si sa isi impuna un comportament mai sanatos pe durata servirii meselor zilnice. Mancarea de calitate si gustoasa nu va aduce altfel beneficiile scontate, putandu-se inregistra probleme de sanatate chiar daca meniul este echilibrat d.p.v. nutritional.

Pentru gustarile dintre mese, Heather Bauer propune adeptilor dietei Wall Street sa isi faca o lista nu prea lunga din produsele sanatoase preferate (cafea proaspata, vin rosu, ciocolata, sandviciuri diverse, iaurturi sau salate, etc.) si sa le includa pe acestea cu intelepciune la dieta, pentru a-si putea satisface astfel apetitul dintre mese, fara a exagera cu caloriile sau cu ingredientele nesanatoase.

Dieta Wall Street este special orientata pe situatiile de natura profesionala, incepatorii fiind invatati cum sa procedeze cu structurarea unei diete echilibrate in situatii de munca diverse. Inclusiv bufeturile sau mancarea tip fast-food sanatoasa se vor putea regasi printre exemplele oferite in cartea nutritionistei din America. Toate situatiile prezentate ofera si numarul exact de calorii precum si modalitati utile de incropirea a unui meniu sanatos fara prea multe batai de cap.

Dintre alimentele recomandate cu tarie de dieta Wall Street cele mai prezente sunt: carnea de pasare, iaurturile degresate, cerealele integrale, fructele si legumele proaspete, salatele, carnea de vita, ouale, pestele si fructele de mare. Toate aceste alimente trebuie preparate in bucatarie astfel incat masa sa se poata servi calda si proaspata chiar daca va fi vorba doar despre cafea cu lapte si sandviciuri sau de alte meniuri mai consistente.

Desi la prima vedere dieta Wall Street pare una plina de pretentii si fara sanse reale de reusita, in realitate sfaturile autoarei sunt bine gandite si de maxima utilitate mai ales pentru acele persoane prea implicate in activitatea lor profesionala ca sa mai acorde suficienta atentie si la calitatea meselor pe care le servesc zilnic. Partea buna este ca aceasta dieta poate fi usor adoptata de catre asemenea profesionisti pentru ca nu le cere acestora schimbari ale programului de lucru ci doar le solicita abilitatea de a integra principiile sale in programul lor zilnic.

Cartea lui Heather Bauer nu se bucura inca de o traducere in limba romana, dar cei care cunosc limba engleza si sunt interesati de acest inedit plan alimentar si-o pot procura accesand direct Internetul la adresa wallstreetdiet.com unde se pot face si comenzi online la fel de simplu ca si la orice librarie traditionala. Mult succes!

Autor:  Lucia Mihailescu