Site coolinaria.ro

De ce sunt fortificate alimentele cu vitamine si minerale?


De ce sunt fortificate alimentele cu vitamine si minerale? Ne-am obisnuit sa credem ca toate alimentele fortificate cu vitamine si minerale sunt si bune pentru sanatatea noastra, dar trebuie sa stim ca nu intotdeauna este asa, valoarea nutritionala a unor astfel de alimente depinzand in mare masura de maniera in care se alege sa se introduca mineralele si vitaminele in procesul de pregatire a lor pentru piata alimentara.

Un produs alimentar fortificat cu substante utile pentru sanatate va avea nevoie de aceste suplimente atunci cand unele nutrimente sunt indepartate prin procesul de rafinare sau expunere la temperaturi inalte si se impune intarirea alimentului cu vitaminele sau cu mineralele pierdute ori, in alte cazuri, se adauga aceste minerale si vitamine in produse destinate consumului larg pentru a fi prevenite astfel carentele alimentare ale categoriilor sociale defavorizate d.p.v. economic.

Astfel se poate proceda, de exemplu, cu laptele degresat care va pierde o parte din nutrimente prin procesul de pasteurizare, cu painea pentru consum care poate include suplimente de magneziu, fier si fibre alimentare, cu sucurile din fructe care primesc si un aport de vitamina C, cu margarina tartinabila care include vitamine si minerale diverse, cu sarea de bucatarie care trebuie sa includa iodul si asa mai departe.

Intrucat in trecut unii producatori nu au respectat intru totul standardele internationale pentru fortificarea alimentelor, Uniunea Europeana a propus, prin comisiile sale de specialitate, un set de reguli cu caracter oficial, care sa oblige toti producatorii sa faca apel doar la metodele sigure de fortificare a alimentelor cu minerale, vitamine si alte substante utile pentru sanatatea consumatorilor. In acest sens, se intentioneaza sa se stopeze nu doar procesarea indelungata a alimentelor, care mai apoi sa fie imbogatite cu vitamine si minerale, dar se doreste sa se elimine de pe piata acele produse care sunt prezentate ca sanatoase, deoarece au fost fortificate cu nutrimente de calitate, dar care in realitate contin si o serie de ingrediente ascunse precum zaharul, sarea sau grasimile hidrogenate.

Pe viitor, se spera ca alimentele fortificate cu vitamine si minerale sa fie procesate partial atunci cand continutul lor ridicat de grasimi, zahar sau sare cere acest lucru, dar in egala masura se doreste si prezervarea proprietatilor nutritive originale ale produsului, adica nu se mai incurajeaza procesarea salbatica a alimentelor, care sa conduca la pierderea masiva de minerale si vitamine prin fierbere indelungata, expunere la radiatii, prajire in exces si alte metode gresite de procesare.

In unele situatii, asa cum au aratat cercetarile medicale intreprinse in trecut, anumite minerale si vitamine utilizate pentru fortificarea unor produse pot intra in reactie cu substantele naturale din produsul selectat si pot genera astfel radicali liberi sau alti compusi cu risc mare pentru sanatatea publica. Din aceasta cauza este nevoie de o atenta procesare a produsului inainte de a fi supus fortificarii cu minerale si vitamine, iar daca rezultatele nu sunt satisfacatoare atunci trebuie sa se renunte definitiv la fortificarea ulterioara a produsului alimentar.

Din punct de vedere al sanatatii si sigurantei alimentare a populatiei, fortificarea produselor alimentare pentru consumul public este una dintre cele mai eficiente cai de prevenire si tratare a unor multiple deficiente de natura nutritionala si chiar a unor boli cronice periculoase, dar metodele de fortificare a alimentelor trebuie sa fie aprobate si testate in permanenta de catre autoritatea medicala si de siguranta alimentara intrucat riscurile potentiale sunt mult prea mari. Persoanele care sufera de anumite afectiuni care nu permit la dieta suplimentele alimentare diverse ar trebui sa se pazeasca de produsele fortificate, sa citeasca cu atentie etichetele si sa prefere alte produsele alimentare prescrise si de catre medicul specialist.

Autor:  Lucia Mihailescu