Site coolinaria.ro

Lupta cu cancerul si printr-o alimentatie corecta!


Lupta cu cancerul si printr-o alimentatie corecta! Se cunosc destul de bine cauzele care pot conduce la declansarea cancerului in organism, atat cele de natura alimentara, cat si cele generate de un stil sedentar de viata, dar la fel de bine ne sunt cunoscute si mijloacele eficiente de prevenire a acestei grave boli a zilelor noastre.

Cancerul ataca in special persoanele cu un sistem imunitar slabit si pe cei care lucreaza ani la randul in conditii toxice deosebite, dar poate aparea mai nou chiar si la persoane care par a fi fara risc, dar care insa se alimenteaza complet gresit, evitand cu incapatanare antioxidantii si fibrele la dieta si cultivand un stil alimentar bazat pe prajeli, gratare, dulciuri, grasimi, produse fast-food si multe bauturi carbogazoase.

In prezent, asa cum ne spun si medicii, cea mai ieftina si eficienta modalitate de a lupta impotriva cancerului, indiferent daca te crezi sau nu expus acestei maladii, este data de alimentatia echilibrata si variata, preponderent vegetariana si lipsita de grasimi, sare sau zahar in exces. Suplimentar, este bine sa ne pazim si de alimentele si bauturile ambalate in plastic deoarece cercetari recente au demonstrat ca acest tip de ambalaj poate elibera in conditii de depozitare si manipulare improprii un compus foarte toxic pentru organism, care sta la baza aparitiei mai multor tipuri de cancer.

In Asia, de exemplu, cancerul nu face inca ravagii atat de mari ca in Europa si America deoarece acolo inca nu a patruns decisiv stilul vestic de alimentatie, bazat pe produse procesate ci se practica in continuare o dieta preponderent organica, cu aporturi moderate de carne si peste, dar bogata in legume, orez, fructe si condimente naturale. Mare parte dintre aceste produse contin o serie de substante numite antioxidanti care lupta necontenit impotriva compusilor din organism care ar putea genera cancerul si de aceea asiaticii sunt deocamdata paziti de amenintarea uneia dintre cele mai temute boli ale mileniului al treilea.

Printre legumele si fructele recunoscute ca utile pentru prevenirea cancerului putem aminti broccoli, rosiile, ardeii grasi, zarzavaturile proaspete, varza, soia, morcovii, legumele boabe, merele, citricele, fructele de padure etc., dar atentie, aceste alimente pot preveni cancerul insa, odata aparuta boala, ele nu vor mai fi la fel de eficiente ba, dimpotriva, pot ajunge sa dauneze sanatatii de fiecare data cand sunt cuplate cu terapiile specifice de iradiere sau chemoterapia. A te alimenta corect este deci o masura preventiva insa nu si suficienta odata ce boala s-a instalat in organism.

Un alt mod de prevenire a cancerului de toate tipurile este si igiena alimentara desavarsita precum si controlul periodic in vederea depistarii parazitilor comuni si a bacteriilor care se stie ca pot oricand sa ne faca viata amara. Aici putem aminti giardia, tenia, E-Coli, stafilococi si streptococi de toate felurile si alti paraziti si bacterii care inflameaza si ataca organismul peste masura, producand o scadere a capacitatii noastre de aparare si favorizand astfel aparitia cancerului. In absenta consumului marit de apa si alimente cu rol in stimularea sistemului imunitar vom fi si mai expusi acestor atacuri deci merita sa fim pe viitor mai atenti la cum mancam si cum bem pentru a fi siguri ca am luat toate masurile necesare la timp.

Carnea si pestele sunt alimente benefice pentru organismul uman, dar modul in care se prepara aceste alimente este decisiv pentru sanatatea noastra. Coacerea la cuptor, fierberea sau gratarul pot fi metode bune de pregatire a carnii sau pestelui insa prajirea sau consumarea lor in stare aproape cruda trebuie evitate deoarece si astfel ne expunem fara rost bolii, cancerului inclusiv. Carnea poate contine suplimentar si alte bacterii si paraziti, iar daca nu o pregatim prin fierbere indelungata atunci cu siguranta degeaba mai consumam si legume si fructe ca tot acolo ajungem, expunandu-ne organismul la riscuri mult prea mari prin neglijenta noastra.

In sfarsit, stresul, abuzul de alcool si cafea sau sedentarismul sunt alti factori favorizanti ai aparitiei cancerului si trebuie evitate mereu asemenea conditii pentru a ne proteja sanatatea la cote multumitoare. Stresul in special poate conduce in timp record la un adevarat dezastru pentru sanatatea noastra, iar cei care cauzeaza cu buna stiinta asemenea stari semenilor lor ar trebui condamnati la modul foarte serios la un loc cu ucigasii, atat de periculoasa putand sa fie agresiunea lor asupra unor persoane si asa slabite printr-o alimentatie incompleta si un stil de viata lasat la voia intamplarii.

A lupta impotriva cancerului inseamna la urma urmei a te lupta pentru dreptul tau la o viata mai buna, iar daca acest lucru inseamna si o alimentatie mai echilibrata, si oprirea de la tot felul de excese precum si ceva miscare fizica impreuna cu relaxare si distractie in conditii civilizate atunci de ce sa nu profiti din plin de acest mod sanatos de a gandi si a trai.

E drept ca medicii nu prea te mai cheama la un control periodic ca inainte, ca alimentele bune sunt si ceva mai scumpe, ca nici macar nu iti mai vine sa iesi din casa uneori din cauza lipsurilor financiare sau a grosolaniei cu care te intampina strada, dar merita sa te lupti cu toate pentru ca de castigat vei castiga chiar tu la final, pastrandu-ti sanatatea intacta si putand apoi sa duci la bun sfarsit tot ceea ce iti doresti. Cancerul este o provocare de luat in seama a zilelor noastre si trebuie sa ii raspundem pe masura, prevenirea sa fiind la ora actuala singura cale de a-l invinge fara drept de apel.

Autor:  Lucia Mihailescu