Site coolinaria.ro

Fibrele alimentare cresc simtitor speranta noastra de viata


Fibrele alimentare cresc simtitor speranta noastra de viata Dietele cu aport marit de fibre alimentare sunt foarte benefice pentru mentinerea sanatatii organismului la cote inalte, fiind astfel reduse riscurile contractarii unor boli de origine cardio-vasculara, digestive si a multor infectii si probleme respiratorii. Intregul sistem imunitar reactioneaza pozitiv la aportul de fibre alimentare si astfel sanatatea noastra se poate mentine la niste parametri optimi.

Aportul de fibre alimentare la dieta adultilor este recomandat a fi de 30 de grame zilnic pentru barbati si 26 de grame pentru femei, cumulat bineinteles si cu un consum mai mare de lichide (2-2,5 litri zilnic). Din pacate statisticile, inclusiv pentru Romania, inregistreaza un aport scazut de fibre alimentare, foarte multi adulti consumand zilnic doar jumatate din cantitatea de fibre alimentare calduros recomandata noua de catre medici.

Fibrele alimentare nu sunt deloc dificil de obtinut din hrana noastra zilnica, fiind vorba despre introducerea in meniurile zilnice de cantitati moderate de fructe si legume, crude sau gatite, de inlocuirea painii albe cu cea integrala sau de consumarea de fulgi de ovaz, cereale integrale si/sau seminte (in, susan, floarea-soarelui etc.) in cadrul micului-dejun sau la o gustare de peste zi.

Inclusiv obezitatea este prevenita si rezolvata printr-un aport marit de fibre alimentare, orice regim de slabit trebuind obligatoriu sa includa si aceste nutrimente daca se doreste sa se atinga obiectivele propuse la dieta. Diabetul si unele tipuri de cancer de asemenea beneficiaza de un plus de sanatate prin aportul de fibre alimentare, astfel fiind stimulat sistemul imunitar, lucru pozitiv pentru ameliorarea conditiilor unor astfel de boli grave.

Fibrele alimentare sunt necesare si pentru detoxifierea organismului reducand inflamatiile, scazand tensiunea arteriala, contribuind la reducerea colesterolului si optimizand nivelul zaharului din sange. Gratie prezentei lor in organism, toxinele sunt eliminate mai usor, ramanand resurse importante de alocat pentru alte probleme de intretinere si de sanatate.

In consecinta, nu uitati de aportul zilnic de fibre alimentare din dieta dumneavoastra, astfel putand sa va paziti de boala fie si daca veti consuma doar 2 morcovi cruzi si 2 mere pe zi alaturi de mesele dumneavoastra regulate. Astfel de masuri alimentare simple va pot creste simtitor speranta de viata daca veti trata cu seriozitate si problema alimentatiei dumneavoastra.

Autor:  Lucia Mihailescu