Site coolinaria.ro

Recomandari utile pentru gatitul zilnic


Recomandari utile pentru gatitul zilnic Gatitul este o arta, dar si o meserie si, ca orice meserie, are si o metodologie a sa proprie, cu reguli clare, simplu de urmat, care nu permit greseli sau dezastre de tip culinar. Pentru aceasta, plita de gatit, aragazul sau orice alt dispozitiv folosit vor trebui dotate cu mijloace eficiente de supraveghere si dozare a temperaturilor, iar ustensilele folosite la gatit trebuie sa fie de calitate, usor de folosit si usor de curatat.

Gatitul in sine de asemenea necesita respectarea unor pasi obligatorii, primul dintre acestia fiind asezarea tuturor ingredientelor din reteta culinara la indemana, de preferat gata spalate, curatate si asezate in recipiente separate. La gatit nu se vor folosi cantitati mari de sare, zahar, grasimi, condimente picante sau alcool, iar reteta aleasa ar fi bine sa contina si multe nutrimente de calitate si nu doar sa aiba un gust bun.

Printre regulile de gatit cele mai comune, care vor fi deci necesare tuturor bucatarilor se numara si:

- Temperaturile de preparare a unui fel de mancare cresc invers proportional cu dimensiunea preparatului, cu cat mai mic fiind acesta, cu atat mai mari trebuind sa fie si temperaturile folosite la gatit;

- Legumele si zarzavaturile se prepara de regula la abur sau in oala, la clocot, dar numai sub capac;

- Uleiul vegetal folosit la gatit se adauga de preferat la final si nu se fierbe indelung la temperaturi ridicate;

- Iaurtul si untul sunt ingrediente mai sanatoase decat smantana, margarina sau maioneza;

- Cele mai sanatoase ingrediente sunt cele procurate in aceeasi zi, de la piata, de preferat fiind legumele si zarzavaturile proaspete, pestele, carnea si altele care sa fie gatite in aceeasi zi cand au fost cumparate;

- Carnea merita lasata cateva ore sau peste noapte la marinat, la rece, daca se doreste un rezultat de exceptie la gatit. Suplimentar, in acest mod carnea va fi si mai sigura pentru consum;

- Cele mai bune preparate se gatesc la foc mic si fara graba. Tocanitele, supele, ciorbele, pilaful si alte feluri de mancare vor avea un gust mai bun daca se prepara in acest mod;

- La gatit, adesea suntem nevoiti sa inlocuim un ingredient pe care nu il avem la dispozitie sau care pare a fi prea nesanatos cu altceva si de asta e bine sa avem mereu la indemana in bucatarie un ghid complet al substitutelor alimentare;

- Pentru rezultate garantate, bucatarii cu experienta gusta periodic din preparat pentru a fi siguri ca nu au uitat nimic si ca totul decurge ca la carte;

- Ceapa si usturoiul pot adesea da un gust deosebit chiar si celor mai fade retete culinare.

Partea artistica a gatitului, adica ceea ce incanta simturile la un preparat culinar, va putea fi desavarsita cu timpul, fiind nevoie de experienta pentru a se doza la perfectie gustul si aroma mancarii si de asemenea pentru a se deprinde regulile de aur ale ornarii unui preparat culinar. Laolalta cu o asezare profesionista a mesei si servirea din recipiente curate si adecvate, se va arata la superlativ si maiestria bucatarului, care se formeaza in timp daca exista suficienta pasiune si staruinta in acest sens.

Autor:  Lucia Mihailescu