Site coolinaria.ro

Dulciuri turcesti


Dulciuri turcesti Cum ar fi bucataria turceasca fara minunatele deserturi, populare si la noi, care ne-au indulcit copilaria: halva, rahat, baclavale?

Despre deserturile din tara sultanilor se stie ca sunt pregatite, in general, pe baza de: fructe si legume, lapte si aluat de foi. Spre exemplu, asure este o supa dulce de fasole fierte, grau si fructe uscate. Uneori i se adauga apa de trandafiri si scortisoara.

Potrivit unor legende, asure a fost gatita prima data pe Arca lui Noe, utilizandu-se sapte ingrediente, ultimele alimente din camara. Ea se serveste, in general, vecinilor, in a 10-a zi a lunii Muharrem, potrivit calendarului islamic.

Iata cateva deserturi turcesti traditionale, pe baza de fructe: ayva tatlısı (cu gutui), elma tatlısı (cu mere), armut tatlısı (cu pere) etc. De obicei, fructele sunt gatite intr-o oala sau cuptor, cu scortisoara, zahar si fara apa. Dupa ce sunt coapte, se servesc cu fistic, nuci si kaimak (smantana inchegata).

Tahin-pekmez se mananca in special in mediul rural. Tahinul este o pasta din seminte de susan, iar pekmezul, sirop de struguri. Acestea se pregatesc separat, inainte de consum fiind amestecate.

Cel mai adesea, dulciurile facute din lapte constau in multe retete de budinca. Spre exemplu, gullac se pregateste in timpul Ramadanului, din foi de aluat puse in apa de trandafiri si servite cu seminte de rodie si cu nuci.

Pe baza de lapte se mai fac: muhallebi (budinca de orez si amidon), sutlac, su muhallebisi, yogurt tatlisi (foi de aluat si iaurt). In zona mediteraneana, bucataresele gatesc haytalı, din budinca de amidon si inghetata, pusa in apa de trandafiri si indulcita cu sirop. Keskul se face cu lapte de cocos.

Lokum este binecunoscutul rahat cu care pregatim cornulete si cozonaci. Reteta de baza cuprinde numai zahar si o pasta gelatinoasa din amidon. Varietatile, in schimb, contin si alune, migdale, fistic.

Halvaua se ofera, in general, in momentele importante din viata cuiva: nastere, absolvirea scolii, inrolare in armata, intoarcerea din pelerinaj, deces etc., dar si in timpul rugaciunilor pentru ploaie. Exista doua feluri de halva: cu faina si cu unt de nuci. Primul sortiment presupune unt, faina si zahar; al doilea se pregateste din zahar, pasta de susan si unt de nuci sau floarea-soarelui.

Celebrele baclavale se pregatesc din foietaj cu miere de albine si nuci tocate sau fistic.

Kataiful este alt desert turcesc binecunoscut, care se prepara din foi yufka si alune ori fistic.

Prajiturile facute in casa se numesc kurabiye. Cele mai cunoscute sortimente sunt facute din zahar, oua, migdale si faina.

In fiecare an, in a noua luna a calendarului islamic, are loc Festivalul Zaharului. Acesta marcheaza, de fapt, sfarsitul Ramadanului si dureaza, in general, 3 zile. Oamenii ies pe strazi si impart tot felul de dulciuri. Deserturile pregatite cu aceasta ocazie trebuie sa fie elaborate, atat in privinta ingredientelor, cat si a aspectului.

Autor:  Alina Tibichi