Site coolinaria.ro

Vitamina K


Vitamina K Mai putin celebra in randul vitaminelor, vitamina K nu este insa mai putin importanta pentru buna functionare a organismului nostru. Vitamina K este responsabila de: coagularea sangelui, metabolismul proteinelor, fixarea calciului.

Aceasta vitamina le este foarte cunoscuta insa femeilor, mai ales celor care sangereaza abundent la menstruatie. Vitamina K intervine hotarator in cazurile de pierdere de calciu prin urina, in prevenirea aparitiei osteoporozei si a instalarii problemelor cardiovasculare.

Vitamina K este esentiala asadar in arhitectura corpului nostru. Pentru a ne furniza necesarul zilnic, trebuie sa avem grija sa includem in alimentatia noastra elemente precum: broccoli, spanac, salata, varza, alge marine, uleiuri, ficat, lapte, iaurt, branza. Cantitatea optima de vitamina K pentru un adult este de 45 de micrograme pe zi si este asigurata in special prin alimentatie.

Carenta de vitamina K este deosebit de periculoasa si se regleaza prin tratament medicamentos. Hipovitaminoza K este semnalata prin simptome de genul: flux menstrual abundent, sangerari gastrointestinale, prezenta sangelui in urina, hemoragie nazala, anemie, sangerarea gingiilor. Din fericire, carenta de vitamina K este foarte rara la adulti (fiind mai frecventa la nou-nascuti).

Cazul de hipervitaminoza este si mai rar intalnita, dar daca totusi apare, poate genera afectiuni ale ficatului si, in special, icter la copii.
Concluzia acestui articol se refera la faptul ca fiecare amanunt conteaza, ca in materie de sanatate nici un element nu este de rang secund, toate isi aduc aportul in buna noastra functionare ca ansamblu psiho-fizic. Nu neglijati nimic din ceea ce va poate prejudicia bunastarea. Mancati sanatos, mergeti imediat la medic daca simtiti ca ceva nu este in regula, aveti grija de voi si de cei din jurul vostru!

Autor:  Raluca Alupoaie