Site coolinaria.ro

Sfaturi pentru gatit gofre delicioase


Sfaturi pentru gatit gofre delicioase Gofre, faguri, vafe, waffles... Ce mai conteaza denumirea?
Sunt un desert delicios sau un mic dejun apetisant!
Iata ce trebuie sa stii inainte de a te apuca de facut gofre:

Bine de stiut
- citeste instructiunile aparatului pentru gofre pe care il ai si procedeaza cum scrie acolo. Fiecare aparat are propriile cerinte;
- daca aparatul de gofre nu are timer, atunci foloseste un ceas de bucatarie;
- separa albusurile de galbenusuri ca sa fie pufoasa compozitia;

- nu amesteca ingredientele prea puternic. Intr-adevar, compozitia de gofre trebuie sa fie pufoasa, dar nici nu trebuie sa exagerezi cu mixatul. In caz contrar, faina se transforma in gluten, iar textura va fi mai putin pufoasa, dar mai lipicioasa. Amesteca ingredientele ude cu cele uscate ca si cum ai vrea sa nu "rupi" nimic din compozitie;



- daca nu ai lapte batut, foloseste lapte normal. Diferentele la textura sunt foarte mici. Poti amesteca laptele normal cu putin otet sau zeama de lamaie. Mixul trebuie lasat deoparte in jur de un sfert de ora;

- intotdeauna foloseste margarina sau unt mai moale si sirop incalzit. Altfel, e dificil sa omogenizezi compozitia;
- antiaderenta gofrelor depinde de cantitatea de ulei / unt pe care o pui in aluat;
- nu folosi cutit sau furculita din metal, ci ustensile din plastic;



- pentru aroma, poti pune in compozitie vanilie, esenta de migdale sau scortisoara si chiar lichior de migdale;
- daca pui putin amidon de porumb, gofrele nu se vor inmuia de la aburi;
- daca ai facut prea multe gofre, lasa-le sa se raceasca de tot, apoi pune-le intr-o punga inchisa etans si scoate pe cat posibil tot aerul de acolo, dupa care baga-le in congelator.

Cum sa faci gofre
- incinge aparatul de gofre. Ca sa vezi daca e suficient de incins, pune o picatura de apa. Daca sfaraie si dispare in 5-6 secunde, inseamna ca a ajuns la temperatura care trebuie. Daca se evapora si mai repede, atunci aparatul e prea mult incins;



- termini mai repede de gatit daca folosesti o forma pentru gofre la microunde;
- amesteca ingredientele uscate intr-un bol mare;
- separa ouale;
- bate albusurile spuma;

- amesteca ingredientele umede in bol separat, apoi pune peste ele vanilia si laptele si continua mixarea ca sa se omogenizeze;
- amesteca ingredientele umede cu cele uscate, apoi pune albusurile;



- greseaza cu ulei aparatul de gofre. Acest lucru trebuie facut, de altfel, de fiecare data cand pui compozitie pentru o noua gofra;
- pune o lingura sau mai mult din compozitie si acopera cu capacul. Cam in 2 minute se formeaza gofra.

Important!
- nu apasa pe capacul aparatului de gofre, altfel acestea isi strica forma;
- ai grija la temperatura de coacere.

Gofrele se pot servi simple sau cu sirop de artar si unt cu zahar pudra sau cu fructe.
Daca vrei sa-i surprinzi pe cei mici, pregateste-le ceva dulce sub forma de animale, cu ajutorul unui aparat electric pentru gofre "circ".
Iata o reteta de gofre crocante pe baza de apa, nu lapte.

Autor:  Alina Tibichi