Site coolinaria.ro

Istoria absintului


Istoria absintului Ce este absintul?
In primul rand, ne este cunoscut mai ales pentru faptul ca e o bautura alcoolica interzisa in multe locuri.

Absintul este preparat din frunzele si florile de Artemisia absinthium si o serie de ierburi, cum ar fi: anason, fenicul, isop, coriandru, ienupar, nucsoara, alte plante montane etc.

Se crede ca astazi exista cam 50 de nume de bauturi Absint, produse in special in Elvetia, Franta, Cehia si Spania.
Retetele existente variaza in functie de producator si de tara.

Avand in vedere evolutia de pana acum, se poate spune ca sunt 5 feluri de absint: obisnuit (45-50% alcool), demi-fin, fin, superior si Suisse (desi poarta acest nume, nu inseamna ca provine din Elvetia. Pur si simplu, asa se numeste sortimentul, care are 68-72% alcool).

Acestea tipuri sunt stabilite, asadar, in functie de cantitatea de alcool. Absintul superior si cel Suisse sunt intotdeauna colorate natural si distilate.
Tipurile cu mai putin alcool sunt colorate artificial si facute din extracte de ulei.

Cum arata absintul?
De obicei, este verde (cateva sortimente elvetiene sunt transparente).
Cel mai bun absint este preparat din ingrediente exclusiv naturale, fara nici un fel de colorant adaugat. Verdele e obtinut din clorofila din plante.
Datorita culorii, i se mai spune Zana Verde (Green Fairy).



Cum se prepara si se serveste absintul?
Mai intai ierburile sunt lasate la macerat.
Apoi, in urma unor procedee, lichidul obtinut se toarna intr-un pahar.
Se asaza o lingurita de absint pe gura paharului, iar in ea se pune un cub de zahar.
La final se picura peste zahar, dintr-un bol, apa racita in prealabil cu gheata.
Aceasta este, de altfel, si metoda aplicata initial pentru obtinerea bauturii.
Apa nu se toarna efectiv, ci se picura, pentru ca zaharul sa se dizolve.
Absintul poate fi depozitat intr-un loc racoros, uscat si la temperatura camerei, departe de caldura si de lumina.



Istoria absintului
Absintul este de origine elvetiana, el provenind din regiunea Val-de-Travers.
Si-a castigat reputatia spre sfarsitul secolului al XIX-lea, cand a inceput sa fie bautura preferata a intelectualilor, artistilor, scriitorilor etc. Pentru acestia nu era o simpla bautura, ci o eticheta, s-ar putea spune, a vietii boeme.
Mai apoi a ajuns si pe taram american, in special in New Orleans.
Conform unei statistici, se pare ca, la sfarsitul anului 1900, in Franta se bausera mai mult de 2 milioane de litri de absint, iar in 1910 se atinsese cifra de 36 de milioane de litri.
Pentru ca, adesea, pe lista de ingrediente se regasea sulfura, a ajuns sa fie interzis in multe tari europene si chiar si in Statele Unite ale Americii.

Autor:  Alina Tibichi