Site coolinaria.ro

Infometarea


Infometarea Atitudini precum refuzul de a mai manca, dorinta de a pierde brusca in greutate, teama permanenta ca te vei ingrasa, apelul la metode si tehnici diverse pentru a slabi si perceptia gresita despre propriul trup sunt drumul sigur catre anorexie. Anorexia este o tulburare alimentara des intalnita in randurile tineretului care considera ca perfectiunea inseamna sa fii cat mai slab, indiferent de ce metode folosesti pentru a scapa de kilogramele in plus.

Fie ca suntem influentati de modelele tv sau de faptul ca media impune un anumit tip de frumusete 90-60-90, tot timpul cautam sa aratam cat mai bine insa nu este decat un pas de la a fi sanatoasa pana la a deveni bolnava. Noi nu constientizam, dar la nivel psihic au loc efecte extrem de nedorite mai ales daca suntem si foarte influentabili si nesiguri pe propria persoana. De exemplu: daca atunci cand ai fost mica ai experimentat momente neplacute cand ai fost considerata grasa si ti s-au dat tot felul de porecle, aceasta experienta te va bantui pe tot restul vietii tale.

Poti reactiona in trei feluri, sa slabesti extrem de mult si sa te privezi de tot ce inseamna mancare (anorexie), poti sa te duci la polul opus si sa mananci extrem de mult si sa iei proportii uriase deoarece nu-ti mai respecti trupul si consideri ca daca tot nu te place nimeni de ce te-ai placea tu (obezitate) sau sa iti mentii echilibrul si sa lupti sa ramai sanatoasa cu o greutate potrivita pentru constructia ta.

Anorexia poate fi determinata de trei factori:
- cauze genetice, mostenite din familie;
- factori psihici: nu ai incredere, respect pentru trupul tau, esti extrem de perfectionista, nevoia de a fi unica, de a fi altfel;
- cauze determinate de familie sau presiuni sociale (exemplul de mai sus).

Fie ca prin anorexie intelegi lipsa totala a poftei de mancare sau a faptului ca tu insuti iti impui sa nu mananci, trebuie sa fii constienta ca anorexia este o boala foarte grava aceasta putand duce chiar la moarte. Corpul ajunge intr-un stadiu atat de slabit incat se vad coastele prin piele, iar organismul in lipsa proteinelor si a vitaminelor nu mai functioneaza normal.

Trupul tau este un templu, respecta-l, ingrijeste-l si lasa-l sa straluceasca in toata frumusetea lui, nu incerca sa atingi perfectiunea, deoarece propriile imperfectiuni te fac deosebita, te fac unica, esti frumoasa pentru ca esti tu insuti si nu o copie a cuiva ce se regaseste in paginile revistelor.

Autor:  Raluca Rusu