Site coolinaria.ro

Beneficiile fulgilor de nuca de cocos


Beneficiile fulgilor de nuca de cocos Cocosul da o aroma deosebita multor mancaruri, de la placinte si prajituri, pana la supe sau preparate cu creveti. Mai mult decat atat, acesta contine vitamine si minerale esentiale pentru organism. Dar... ce stim despre fulgii de cocos?

Fibre si proteine
O ceasca de fulgi de cocos contine 2,7 grame de proteine. Acestea sunt importante pentru regenerarea celulelor si sanatatea muschilor si a tesuturilor. Aceeasi cantitate de fulgi de cocos contine si 4 grame de fibre.
E recomandat sa consumi in jur de 25 de grame de fibre pe zi. Acestea reduc riscul constipatiei si al hemoroizilor, incurajand digestia. De asemenea, ele pot reduce riscul bolilor de inima, diabet si al unor tipuri de cancer.

Fier
Nuca de cocos este o sursa foarte buna de fier. Acesta este crucial pentru formarea hemoglobinei, proteina din celulele rosii, responsabila pentru transportul oxigenului in fiecare parte a corpului. Fara destul fier, celulele tale nu au destul oxigen, ceea ce poate duce la oboseala si o stare de slabiciune fizica. De asemenea, ai nevoie de fier pentru un sistem imunitar sanatos.



Zinc
O ceasca de fulgi de cocos contine 1,7 mg de zinc. Doza zilnica recomandata pentru femei este de 8 mg, iar pentru barbati 11 mg. Zincul este un mineral esential pentru puterea si sanatatea sistemului imunitar. De asemenea, el are un rol foarte important in vindecarea ranilor.
Acest mineral are un rol important si in diviziunea celulara. El te ajuta sa gusti, sa vezi si sa mirosi bine, este esential pentru simturile tale.

Sfaturi
Deoarece 30 de grame din grasimile dintr-o ceasca de fulgi de cocos sunt saturate, ar trebui sa-i consumi ca o gustare ocazionala. Daca vei consuma prea des grasimi saturate, iti poti creste riscul bolilor cardiovasculare, obezitatii si diabetului.
Limiteaza-te la o portie cat de mica, doar cat sa imbogatesti gustul altor mancaruri, cum ar fi iaurtul simplu sau un castron cu fulgi de ovaz. Foloseste doar jumate din fulgii de cocos ceruti intr-o reteta. Vei obtine acelasi gust, dar vei elimina din cantitatea de grasime, calorii si zahar.

Autor:  Andreea Utza