Site coolinaria.ro

Slabeste in ciuda programului incarcat


Slabeste in ciuda programului incarcat E greu sa te imparti intre serviciu si casa, mai ales cand ai copii si alte activitati de care trebuie sa te ocupi. Mananci pe fuga sau sari complet peste mese si niciodata nu ajungi la sala? Iata cateva sfaturi care sa te ajute sa slabesti, chiar daca ai un program stresant.

1. Planifica-ti activitatile
Atunci cand ai un program foarte incarcat,e bine sa ai totul stabilit si pus la punct, ca sa nu intri vreodata in criza de timp. Noteaza-ti deadline-urile de la serviciu, zilele de cumparaturi dar si antrenamentele de la sala. Daca totul este aranjat, vei putea sa strecori o ora de exercitii fizice, fara probleme.

2. Tine evidenta caloriilor
Atunci cand stai mai mult de opt ore pe un scaun, e important sa ai grija la alimentatie. Chiar daca mananci sanatos, tot poti face abuzuri. Invata sa masori portiile si sa notezi cam cate calorii consumi intr-o zi. Ca sa slabesti, trebuie sa mananci mai putin decat consumi, iar avand in vedere ca sedentarismul nu consuma prea multe calorii, este evident ca trebuie sa le reduci.

3. Planifica-ti mesele
Ca sa nu te trezesti niciodata ca nu ai ce manca si sa apelezi la o comanda de pizza, trebuie sa ai mesele planificate. Gandeste-te din weekend ce ai vrea sa mananci saptamana ce urmeaza si cumpara cele necesare. Unele lucruri pot fi gatite de dinainte, poti pregati o mancare pe care sa o consumi in 2-3 zile.

4. Tine alimente sanatoase la serviciu
Tuturor ne place sa avem ceva de rontait la serviciu, dar chipsurile sau covrigeii nu sunt alegeri prea bune. In schimb, e bine sa ai la tine fructe, nuci sau seminte. Daca ti-e pofta de ceva dulce, poti intotdeauna manca un mar. Iar ca sa tii foamea la distanta, ia un pumn de nuci.

5. Nu uita sa te hidratezi
Indiferent cate cani de cafea bei pe zi, aceasta nu te hidrateaza, ba, din contra. Tine inotdeauna la indemana o sticla sau un pahar cu apa. Daca poti, vino de acasa si cu sucuri naturale de fructe. Ceaiurile sunt si ele alegeri bune.

Autor:  Andreea Utza