Site coolinaria.ro

Ce trebuie sa stii inainte de a deveni vegan?


Ce trebuie sa stii inainte de a deveni vegan? La noi in tara, veganismul inca e o mare necunoscuta.
Ideea de nou, mai ales in ce priveste alimentatia, pare sa-i faca pe multi oameni sa-si arate reticenta.

Sa recunoastem: cati dintre noi ar renunta la friptura aromata ori la prajiturile cu iaurt si smantana sau la ciorba cu carne de curcan in favoarea unei retete cu… seminte si legume crude?
In al doilea rand, ne mai imaginam si faptul ca ne-ar costa cu mult in plus.

Indicat este sa privim acest lucru ca pe o provocare, sa ne obisnuim cu noul si, bineinteles, sa vedem cat de mult ne place.

Iata 11 lucruri pe care trebuie sa stii inainte de a deveni vegan:
1. Nu trebuie sa renunti din prima la tot ce inseamna origine animala. Introdu retetele vegane pe rand in alimentatie. Astfel ai timp sa te obisnuiesti cu noul stil.
2. Nu inlocui produsele de origine animala cu junk-food. Vei consuma o gramada de calorii fara sa stii, iar la final vei aduna niste kilograme nedorite si nervi.
3. Nu e mare diferenta la preturi. Trebuie doar sa stii ce anume sa cumperi si de unde.
4. Vei avea parte de un "interogatoriu". Familia, prietenii, colegii de serviciu sigur te vor intreba de ce ai ales un stil vegan. Cel mai usor e sa le spui ca din motive personale, dar si ca iti plac mancarurile vegane.

5. Citeste cu atentie etichetele de fiecare data cand mergi la cumparaturi. De ce? Spre exemplu, pentru ca nu mai ai voie sa cumperi nici un produs cu gelatina – se stie ca aceasta e de origine animala.
6. Organismul va avea nevoie de suplimente de vitamina B12. In mod natural, aceasta se gaseste in produsele de origine animala si este importanta pentru sistemul nervos si ADN. Deficienta inseamna lipsa poftei de mancare, constipatie, pierderea in greutate, depresie etc.
7. Iti trebuie si un supliment de fier. Aproximativ 40% din fierul de care are nevoie corpul provine din surse de origine animala. Ca sa nu ai probleme, mareste cantitatea de legume, seminte de floarea-soarelui, stafide si alimente bogate in vitamina C.

8. Ai nevoie de surse noi de proteine. Conform nutritionistilor, fiecare masa trebuie sa contina proteine, intrucat acestea stimuleaza dezvoltarea si refacerea celulelor. Stii de cate proteine ai nevoie? Inmulteste greutatea ta cu 0.8 si ai aflat. Cele mai bune surse de proteine vegane sunt: soia, quinoa, fasolea, lintea.
9. Necesarul de calciu il poti lua din alimente precum: varza kale, migdale, boabe de soia, portocale etc.
10. Ia-o usor cu produsele pe baza de soia. Sunt suspectate ca ar avea efecte grave asupra organismului.
11. Iti poate imbunatati starea generala, iti creste moralul.

Autor:  Alina Tibichi