Site coolinaria.ro

Ce nu trebuie sa-ti lipseasca din bucatarie, daca stai in chirie


Ce nu trebuie sa-ti lipseasca din bucatarie, daca stai in chirie Locuitul in chirie presupune utilizarea electrocasnicelor si a mobilierului altei persoane, dar cam atat. Cand te muti, nu ai nici tacamuri, nici vesela, nici vase pentru gatit. Ideal ar fi sa te folosesti de o bucatarie dotata in totalitate.

Pentru a-ti fi mai usor cand te vei muta data viitoare, cumpara putine lucruri, dar pe care sa le poti utiliza in mai multe situatii. Tine cont si de urmatoarele sfaturi:

1. Ai nevoie de 2-3 oale, de diverse dimensiuni. Una e pentru ciorba, alta pentru piure, iar a treia poate pentru sarmale. Ai grija sa aiba dimensiuni diferite.

2. Cumpara doua tigai. Pe cea mare o poti folosi pentru cartofi prajiti si tocanite, iar pe cea mai mica pentru clatite.

3. Ceaunul de tuci e perfect de utilizat pentru multe mancaruri. Nu trebuie neparat sa faci doar mamaliga in el. Poti prepara si cartofi prajiti, si tochitura, si friptura.

4. Farfuriile si castroanele sunt indispensabile. Ia cate 6 sau cate 8 din fiecare. Poate, de ziua ta, iti vei aduna prietenii la masa ori vei avea mai multi musafiri. Bineinteles, iti recomandam sa cumperi totusi si niste farfurii de unica folosinta.

5. Doteaza bucataria cu cateva pahare si cani. Alege niste pahare simple, fara picior. Nu se va supara nimeni, daca la o petrecere vei servi vin in pahar de whisky, spre exemplu. De asemenea, opteaza pentru cani care poti fi folosite si la ceai, si la cafea.



6. Achizitioneaza o set de tacamuri de calitate. Le vei putea folosi multi ani la rand. De ce un set? Pentru ca le vei avea pe toate cu acelasi model.

7. Nu uita de accesoriile de gatit. Iti trebuie: facalet, sucitor, presa pentru piure, mojar pentru usturoi, o cana de masurat ingredientele, 3 strecuratori de diverse dimensiuni (pentru ceai, pentru legume si pentru paste), 2-3 cutite pentru taiat paine si carne si un tirbuson.

8. Indiferent cat de mica e bucataria, iti trebuie doua ligheane. Cel mic poate fi utilizat pentru maruntisuri, iar cel mare pentru dezghetat si spalat frigiderul.

9. Pentru paine, chec si briose iti trebuie tavi speciale.

De retinut:
- daca mai locuiesti cu 1-2 persoane in chirie, nu investi foarte multi bani in toate aceste lucruri. Se poate intampla ca cineva sa-ti compromita tigaia pe care ai dat cateva zeci de el, iar apoi sa-ti cumpere una de calitate mai mica;

- nu lua foarte multe lucruri decat daca stii ca ai neaparat nevoie de ele. Simplul fapt ca sunt la oferta nu e suficient. Cu siguranta, oferte vor fi si de-acum inainte;

- pe cat posibil, cumpara lucruri pe care le poti folosi in mai multe situatii. Ceaunul de tuci, spre exemplu, este ideal pentru mamaliga, tochitura, tocane, grau si nu numai;

- in cazul vaselor mai pretentioase, pastreaza instructiunile de utilizare si garantiile;

- cand te vei muta data viitoare, pune-le pe toate in cateva cutii mai mari, iar intre ele strecoara bucati de ziare sau pungi cu bule.


Autor:  Alina Tibichi