Site coolinaria.ro

Cartoful, aliment si medicament


Cartoful, aliment si medicament Cartoful poate fi folosit la prepararea unor mese delicioase, existand zeci de moduri in care sa fie preparat si sute de retete avandu-l ca ingredient. Alternativ se cunosc si o serie de tratamente unde cartoful joaca un rol important putand ajuta la ameliorarea unor afectiuni diverse.

Cei care au oasele rupte si se afla in perioada de recuperare isi pot aplica si cataplasme cu felii de cartof crud pentru a grabi vindecarea. Cartofii contin substante active care ajuta in mod real la vindecarea fracturilor fiind de mirare faptul ca pana in prezent nu s-au inventat medicamente, solutii sau creme, care sa fie usor de gasit prin farmacii.

Si starile reumatismale pot fi ameliorate prin aplicarea de cataplasme cu felii de cartofi sau cartofi dati prin razatoare si trecuti sau nu prin alcool medicinal. Acest remediu se foloseste de foarte multa vreme si si-a dovedit eficienta de-a lungul timpului, fiind cunoscut atat in Europa cat si peste ocean, in America.

Starile de raceala combinate cu inflamari in zona gatului sunt si acestea tratabile prin cataplasme cu felii de cartof si tot feliile de cartof pot fi utile la masaje usoare in ariile dureroase. Cu apa rezultata din fierberea cartofilor se pot face si tratamente antireumatismale ale zonelor dureroase sau se pot ameliora starile de durere dupa lovituri sau entorse.

Cartofii sunt benefici si pentru metinerea unui ten sanatos daca se face un suc proaspat din cartofi si se spala fata cu acesta. Arsurile sau degeraturile pot fi tratate si acestea prin aplicarea de suc proaspat de cartofi pe locul afectat. In starile de indigestie fie consumati simplu, fie alaturi de alimente greu de digerat cartofii ajuta foarte mult ameliorand simtitor senzatiile neplacute ale proastei digestii.

Unele voci acuza de ceva vreme cartoful ca fiind un aliment periculos pentru sanatate din cauza continutului mare de amidon sau a nivelului crescut de carbohidrati. Adevarul este insa ca cei care aleg sa nu mai consume cartofi o fac pentru ca doresc sa piarda in greutate si nicidecum pentru ca ar fi vorba de ceva necurat la mijloc. Cartofii raman unul dintre alimentele de baza ale meselor noastre si, in lipsa de medicamente adecvate, ii putem folosi cu incredere si la tratarea unor afectiuni usoare precum cele descrise mai sus.

Autor:  Lucia Mihailescu