Site coolinaria.ro

Este carnea de pui mai sanatoasa?


Este carnea de pui mai sanatoasa? In prezent carnea de pasare este evitata de multe persoane nu pentru ca nu ar fi foarte gustoasa ci din alte considerente cum sunt teama poate exagerata indusa de folosirea de antibiotice, epidemiile recente care au spulberat intregi populatii de pasari, adaugarea de hormoni si alti aditivi in hrana pasaretului.

Cumparatorii stiau si in trecut riscurile la care se puteau expune, iar daca totusi cumparau carne de pasare o faceau deoarece pretul era convenabil si uneori si sursa putea fi usor verificata. Cert este ca, in ciuda riscului inca prezent, vanzarile inregistrate la carnea de pasare raman foarte mari si trebuie stiut ce masuri de siguranta ar fi bine sa ne luam cand cumparam acest produs.

Etichetele ne ajuta mult in identificarea unui produs sigur din punct de vedere al calitatii, aici trebuind sa urmarim cine este producatorul, ce certificate de calitate poseda, precum si politica tarii de provenienta cu privire la introducerea de diferiti hormoni de crestere sau alte substante suspecte in hrana pasarilor.

In anumite ferme antibioticele se administreaza pentru a preveni imbolnavirea pasarilor, dar unii consumatori nu doresc sa consume astfel de carne de pui si atunci se pot face investigatii pentru a se vedea unde se procedeaza astfel si unde nu. Producatorii seriosi vor fi foarte transparenti din acest punct de vedere oferind toate informatiile atat pe eticheta cat si pe canalele lor oficiale de promovare a propriilor produse.

Felul in care se ambaleaza apoi produsele este foarte revelator pentru calitatea lor. Cu cat avem de-a face cu un ambalaj mai curat, fara pete de sange sau grasime, bine sigilat si tinut corespunzator la rece cu atat vom fi mai siguri ca am cumparat ceva de calitate superioara.

Nu in ultimul rand, nu uitati ca, desi puteti cumpara ceva intru totul bun de la magazinul preferat, daca va rataciti pe la cumparaturi mai multe ore, cand veti ajunge acasa produsul va fi complet dezghetat si trebuie preparat cat mai repede ori riscati sa va treziti cu surprize neplacute a doua sau a treia zi cand doriti sa il gatiti.

De cand au fost introduse noile reglementari pentru comercializarea si pastrarea produselor din carne, inclusiv cele din carne de pui, lucrurile stau ceva mai bine si in Romania, fiind din ce in ce mai sigur sa cumparam ceva si ieftin si de calitate. Surprize insa putem avea chiar si in aceste conditii, mai ales cand cumparam din magazine pe care nu le-am mai vizitat deci merita sa investim aceeasi doza marita de atentie la achizitionarea produselor din carne de pasare.

Autor:  Lucia Mihailescu