Site coolinaria.ro

Merele ar putea preveni cancerul


Merele ar putea preveni cancerul Studii recente desfasurate in Statele Unite ale Americii asupra compusilor diversi din merele de consum au descoperit nu mai putin de 13 astfel de substante continute in coaja merelor capabile fie sa ucida celulele cancerului, fie sa le opreasca simtitor dezvoltarea.

Pe baza acestor studii, se incearca in prezent crearea unor medicamente de laborator in care sa se regaseasca compusii din coaja merelor, numiti triterpenoizi. Acestia au reusit sa opreasca cresterea tumorilor la cobaii folositi in cadrul studiului amintit.

Inclusiv cancerul de colon se pare ca raspunde pozitiv la compusii numiti triterpenoizi, extrasi din merele de consum. Se pare ca aceste substante protejeaza multumitor moleculele de acid dezoxiribonucleic (ADN) de atacul carcinogenilor, blocandu-i eficient pe acestia.

Se preconizeaza ca triterpenoizii obtinuti din mere sa fie folositi pe viitor ca adjuvanti in sedintele de chimioterapie ale pacientilor afectati de cancer deoarece ei reusesc sa slabeasca celulele cancerigene, facandu-le mai vulnerabile la atacul chimic.

Deocamdata insa totul se afla in faza cercetarilor de laborator si va mai dura ceva vreme pana sa se cunoasca in amanunt totul despre triterpenoizi si efectul lor benefic in lupta contra cancerului.

Autor:  Lucia Mihailescu