Site coolinaria.ro

Tarta cu ciocolata si lapte condensat


Acest desert minunat este potrivit atat pentru o zi obisnuita, cat si pentru o aniversare. Se face usor si e delicios. Amesteci cateva ingrediente si ai obtinut o minunata tarta cu ciocolata si lapte condensat!

Tarta cu ciocolata si lapte condensat

Ingrediente:
  • 160 ml lapte
  • 130 gr fulgi de ciocolata
  • 60 ml apa rece
  • 2 linguri amidon de porumb
  • 1 lingurita extract de vanilie
  • 3 linguri unt nesarat
  • 3 oua batute
  • 50 gr zahar granulat
  • 230 gr smantana dulce
  • 1 crusta de tarta, facuta ca pentru placinta americana
  • 850 gr lapte condensat
  • cateva caramele maruntite (pentru decor)
Mod de preparare:
Pune laptele la incalzit, la foc mediu. Cand incep sa se formeze mici bule pe margine, ia-l de pe foc, pune fulgii de ciocolata si amesteca, pentru a se topi complet. Lasa vasul deoparte, la racit.
Dizolva amidonul in apa, apoi toarna-l peste mixul cu ciocolata. Tot acum trebuie sa incorporezi si laptele condensat, ouale si extractul de vanilie.
Transfera vasul cu aceasta compozitie pe aragaz, la foc mediu. Amesteca in mod constant, cu ajutorul unui tel. Trebuie sa fiarba cam 1 minut sau pana cand se ingroasa.
Ia vasul de pe foc, adauga untul, amesteca, apoi intinde compozitia peste crusta de tarta. Acopera si baga in frigider pentru cel putin 8 ore.
A doua zi pregateste frisca din smantana si zahar.Acopera tarta cu frisca si decoreaz-o cu bucatele de caramele sau cu bombonele, in functie de preferintele fiecaruia.


Pofta buna!