Site coolinaria.ro

Cartofi suedezi


Daca te-ai plictisit de cartofi prajiti sau piure, voi incerca sa te ajut propunandu-ti sa incerci acesti cartofi suedezi.

Cartofi suedezi

Ingrediente:
  • 3-5 cartofi
  • 2-3 linguri ulei
  • 2-3 felii unt
  • 50 g cascaval
  • 50g pesmet
  • 2-3 catei de usturoi
  • sare
  • piper
Mod de preparare:
Intai ai grija sa preincalzesti cuptorul la 200 grade C (sau la foc mediu). Apoi, prepara un mujdei din usturoi, sare, piper. Amesteca treptat in mudjei uleiul ca pentru maioneza.

Spala cartofii foarte bine, apoi sectioneaza-i transversal, fara a-i taia complet. Daca nu iti surade ideea de a-i lasa in coaja, ii poti curata.

Unge cartofii cu mujdeiul preparat anterior. Aranjeaza-i pe o tava tapetata cu folie de aluminiu, pune o felie de unt peste fiecare cartof si da-i la cuptor pentru aproximativ 40 de minute.

Apoi pune cascaval ras si pesmet deasupra fiecarui cartof. Mai pune-i la cuptor pentru inca 15 minute. De asemenea, se poate pune in fiecare din taieturile din cartofi cate o feliuta de bacon sau de sunca.


Pofta buna!